Administrația din Năsăud a marcat astăzi finalizarea cu fonduri majoritar UE a reabilitării școlii gimnaziale Mihai Eminescu, un proiect de aproape 8 milioane de euro. Constructorii școlii au reușit să finalizeze reabilitarea școlii, o clădire centenară , cu 850 de elevi, dar și a părților conexe proiectului: mai multe trotuare și un părculeț într-un an și două luni, un termen considerat de administrația orașului drept extrem de rapid.
Încheierea lucrărilor, care pune capăt relocării pe la alte unități de învățământ din oraș, în ture de după amiaza a celor 850 de copii si a unui mare număr de profesori, a fost marcată astăzi, 15 aprilie de administrația orașului printr-o ceremonie și o zi a porților deschise.



Primarul Năsăudului: unul dintre cele mai emoționante momente de când sunt în administrație”
Printre invitații primarului Dorin Vlașin, prezenți la momentul simbolic al recepționarii publice s-au numărat: ministrul educației, Mihai Dimian, directorul ADR Nord Vest, ex-ministrul Marcel Boloș, IPS Andrei, mitropolitul Clujului, deputatul Robert Sighiartau și mai mulți oficialități județene, între care prefectul Teofil Cioarbă, presedintele CJ Radu Moldovan, subprefectul Stelian Dolha, șefi de servicii deconcentrate.
”E unul dintre cele mai emoționante momente de cand sunt eu in administrație” a mărturisit primarul Dorin Vlașin. E o scoala in care au invatat și s-au format mii de copii, nu doar din Năsăud, ci și de pe Valea Someșului și Sălăuței. E o zi foarte importantă, voi spune doar câteva lucruri: au fost momente în acest parcurs, când am crezut că nu vom reuși să obținem finanțarea, apoi că nu vom fi gata la timp (..) Societatea Lucicor a reușit în mai puțin de un an să modernizeze această școală și le mulțumesc celor de acolo și partenerilor lor. Sa ne bucurăm cu toții de întoarcerea acasă, în școala lor, a elevilor și profesorilor” a mai spus primarul Vlașin.
Noul ministru al Educației, Mihai Dimian i-a felicitat reprezentanții administrației pentru c-au reușit să creeze un spațiu în care elevii să vină și să învețe cu plăcere”, iar elevilor le-a spus că se așteaptă să calce pe urmele înaintașilor iluștri care au învățat în școlile năsăudene: ”orașul Năsăud merită respectat pentru educație. În total 21 de academicieni s-au născut aici, iar mulți au învățat în aceste școli. Așa că mă aștept ca dintre voi sa fie următorii academicieni. Sper sa simțiți aici bucuria de învăța ghidați de profesori speciali”. Deputatul PNL Robert Sighiartău : ” Ceea ce vedeți aici e o colaborare foarte buna dintre administrație și autorități cemtrale. Această școală e o bijuterie de aproape 8 milioane de euro cu dotari speciale.”
Contractul cu numărul 100
Orașul Năsăud a reușit să semneze contractul de finanțare pentru reabilitarea școlii gimnaziale Mihai Eminescu, cu 843 de elevi și 38 de clase în total în vara anului 2024, A fost contractul cu numărul 100 la ADR Nord Vest.
Pe lângă reabilitarea, modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” contractul a inclus și reabilitarea și modernizarea a 4 trotuare, în suprafață de 2248 mp dar și construirea unui parc, pentru îmbunătățirea infrastructurii publice urbane, Valoarea totală a proiectului este de 34.7 milioane de lei din care contribuția UE este de 26.2 milioane, contribuția națională e de puțin peste 4 milioane de lei, iar a Primăriei Năsăud de aproape 617 mii de lei.












