O ciocnire între două autoturisme în care se aflau opt persoane, printre care și trei copii, a avut loc luni, 13 iulie, pe DN 17, între localitățile Coldău și Cristeștii Ciceului. În urma impactului, doi adulți au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs după ce un bărbat de 31 de ani, din Telciu, care conducea un autoturism pe direcția Dej-Bistrița, a intrat în coliziune cu o mașină care circula regulamentar din sens opus, la volanul căreia se afla un tânăr de 23 de ani, din Căianu Mic.
Până la această oră, IPJ Bistrița-Năsăud a transmis, prin purtătorul de cuvânt, că în urma impactului șoferul de 23 de ani și un pasager în vârstă de 44 de ani au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, a precizat IPJ Bistrița-Năsăud.



FOTO: cameraman Marius Rus









