Caz rar la Bac 2026: un absolvent din Bistrița cu media peste 7 a picat examenul după contestație

Picture of Redactat de Simona Bozbici

Redactat de Simona Bozbici

Un absolvent de Liceul de Arte Corneliu Baba din Bistrița, care obținuse o medie confortabilă după afișarea inițială a rezultatelor, de 7,16, s-a trezit că e declarat respins după ce și-a contestat nota obținută la Limba și Literatura română. A primit la următoarea corectare o notă cu 1,25 puncte mai mică.

În schimb pentru 45 de absolvenți din Bistrița-Năsăud, rezultatul recorectării lucrărilor, afișat duminică, a adus schimbarea status-ului din RESPINS în ADMIS.

Ghinionistul respins după contestații avea o notă de 8,75

Absolventul din Bistrița declarat respins după contestații a încercat să-și ridice nota la limba si literatura română, probabil pentru o șansă mai mare la admiterea la facultate, fără să-i treacă prin cap că putea să se întâmple așa ceva.

În loc de o notă mai mare de 6,15, cât a obținut inițial, corectorii de la contestații l-au depunctat cu mai bine de un punct (1,25) astfel că a ajuns la nota 4,90. Ciudat este că evaluatorii care i-au recorectat lucrarea au considerat că nu merită nici măcar nota 5, obligatorie ca să treacă de examen și i-au acordat cu 10 sutimi mai puțin de prag, un punctaj care l-a aruncat fără echivoc în categoria celor respinși la examen.

Potrivit calculelor Bistrița Express absolventul ar fi depășit lejer media 6 si ar fi trecut de Bacalaureat chiar și cu 5 la română, datorită notelor mari de la proba a 3-a, 8,75 dar si celei de-a doua discipline la care obținuse 6,6.

Bistrița Express a găsit pe portalul rezultatelor la Bacalaureat punctajul absolventului urmărit de ghinion, absolvent al secției de arte plastice și decorative a Liceului Corneliu Baba din Bistrița.

Reversul medaliei: 45 de absolvenți declarați admiși după contestații

În urma soluționării contestațiilor, afișate duminică seara 45 dintre candidații nepromovați inițial din Bistrița-Năsăud au obținut medii mai mari sau egale cu 6, fiind declarați promovați, anunță Inspectoratul Școlar Bistrița-Năsăud. Cele mai multe note crescute după depunerea contestațiilor au fost totuși la Limba și Literatura Română: 218, în timp ce pentru 90 de candidați notele au scăzut, iar în 7 cazuri au rămas neschimbate.

Rata finală de promovare pentru elevii din județul Bistrița-Năsăud este de 76,9% cu 2,2% mai mare după contestații față de rezultatele inițiale. Au promovat 1512 de candidați, dintr-un total de 1965 de candidați prezenți, anunță ISJ BN.

Diferențele mari de punctaj între corectori rămâne o problemă

Diferențele de corectură între comisiile inițiale și cele de la contestații la examenele naționale nu mai sunt atât de mari ca înainte de 2020 când se înregistrau cazuri cu 2 si chiar 3 puncte între notele evaluatorilor, însă fenomenul rămâne și continuă să creeze probleme majore în pofida baremelor standardizate. Edupedu a numărat peste 4000 de lucrări care au avut cel puțin un punct diferență, și chiar 370 de lucrări cu peste 1,5 puncte diferență după publicarea rezultatelor contestațiilor făcute la BAC 2026.

Sursă foto:Imagine ilustrativă generată cu AI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa