Dosare penale pentru doi șoferi fără permis, opriți în trafic la Dobric și Valea Poenii

permis de conducere
Picture of Redactat de Diana Schneider

Redactat de Diana Schneider

Doi conducători auto care nu dețineau permis de conducere au fost depistați în trafic de polițiști, în două acțiuni desfășurate în județul Bistrița-Năsăud. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.

Primul a fost oprit marți, 28 iulie, pe DJ 171, în Dobric. Este vorba despre un bărbat de 34 de ani din Dumbrăvița, iar verificările efectuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au arătat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Al doilea caz a fost înregistrat miercuri, 29 iulie, în Valea Poenii, unde polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au identificat la volan un tânăr de 19 ani din localitate. Nici acesta nu avea permis de conducere.

În ambele situații, polițiștii continuă cercetările în cadrul unor dosare penale.

FOTO: ilustrativ/ AI generated

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa