Mai multe distincții au fost acordate astăzi, de prefectul Stelian Dolha, în debutul ședinței Colegiului Prefectural, unor bistrițeni care fac performanță și promovează județul Bistrița-Năsăud pe plan național și internațional, în continuarea unui demers care a ajuns deja la câteva ediții
Printre cei premiați s-au numărat cunoscutul designer de modă Tina Olari, director al ZETO Models Agency, modelul de doar 5 ani, Maria Man, instructorul Dora Baba de la „Scenica – Poarta spre arte”, studenta Sonia Hojda, sportivul Ianis Leșe și Nicolae Simionca, „ambasador al gustului” de la Carmangeria lui Ghiță.
Tina Olari, prima care a obținut distincția este designer de modă de talie internațională cu o carieră de peste 25 de ani, cunoscută inclusiv pentru crearea rochiei care a fost purtată de câștigătoarea titlului Miss World în 2015. Prin ZETO Models Agency, aceasta folosește experiența acumulată pe podiumurile din Milano, Dubai și Barcelona pentru a-i sprijini și forma pe tinerii interesați de modeling, oferindu-le pregătire în domeniul eleganței, stilului, atitudinii și încrederii în sine. De altfel a doua laureată a fost una din elevele acesteia, micuța Maria Man.





Și în iulie prefectura a premiat mai mulți bistrițeni pentru modul în care au reprezentat județul în plan național sau internațional:









