Elevii mai multor școli dar și grădinițe din Bistrița au cursuri în alte locații decât unitatea de învățământ în care învață, în cele mai multe cazuri fiind vorba despre situații de provizorat prelungite încă de anul școlar trecut.
Pe Pietonalul orașului, în clădirea reabilitată a Centrului pentru Tineret a municipalității CETIN fac cursurile clasele a III-a și a IV-a Step by Step de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița, unitate școlară care ar avea un deficit de 13 clase, potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar. În schimb aceleași clase primare însă învățământ tradițional urmează cursurile în incinta școlii, însă în tura de după amiază. Școala Generală Avram Iancu utilizează peste 300 de metri pătrați din cădirea de pe Pietonal (Liviu Rebreanu 18)
Și tot la CETIN pe Pietonal fac școală și copii de la Colegiul Național Andrei Mureșan, la solicitarea colegiului care nu are suficiente spații, potrivit unor documente din ultima ședința a deliberativului local din august în care s-a aprobat prelungirea protocolului de colaborare încheiat de Primărie-CETIN cu aceeași școală. CNAM dispune de două spații pentru două clase, după ce a renunțat la un spațiu cu toaletă folosit anul trecut.
Și Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” Bistrița funcționează din acest an școlar cu 3 clase Step by Step, la Școala Gimnazială nr. 4 Bistrița (zona Lamă-Florilor) . De asemenea Liceul Tehnologic Agricol are cursuri la Liceul Tehnologic Grigore Moisil până la finalizarea lucrărilor de la sediul său. Nici Palatul Copiilor nu are încă sediul funcțional, însă finalul lucrărilor este estimat pentru finalul lunii septembrie într-un raport al ISJ BN.
Grădinița Căsuța cu Povești are clase în două imobile, inclusiv pe strada Cerbului
Grădinița cu program prelungit, Casuța cu Povești din strada Zimbrului, care trece printr-un proces de reabilitare cu clădirile vechi de peste 50 de an a început anul școlar în trei imobile, în cel al grădiniței, un alt imobil de pe strada Zimbrului plus o vilă închiriată de municipalitate încă de anii trecuți pentru două grupe, în strada Cerbului, nr 17. La ultima ședință de Consiliu Local, a fost aprobat prelungirea contractului și noul nivel al chiriei plătite de primărie unei familii de bistrițeni, de 6000 de euro/ lunar. (foto coperta)









