Un individ prins de 5 ori de polițiști conducând fără permis a fost condamnat în sfârșit la închisoare cu executare. Sunt mulți ca el care-și asteaptă pedeapsa

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale l-au reținut ieri pe un bărbat de  35 de ani, din Budacu de Jos, condamnat de judecatori la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și sub influența alcoolului. Bărbatul, care a fost încarcerat în sfârșit în  penitenciarul Bistrița a fost prins de polițiști băut și fără permisde mai multe ori și a fost condamnat cu executare abia după ce s-au cumulat mai multe dosare.

Cazul nu este deloc unul izolat, pe portalul instanțelor din Bistrița-Năsăud existând sute de dosare de conducere sub influența alcoolului și uneori si fara permis, care-și așteaptă soluționarea. Un astfel de caz e cel al unui șofer rebel, Lenuț GH. N. care a fost prins la volan de 5 ori fără permis, din aprilie 2017 încoace și câteodată și băut, însă a fost condamnat cu executare abia în 29 septembrie 2021de Judecatoria Bistrița. El a fost condamnat la 3 ani și 9 luni de închisoare, după ce i-au fost însumate pedepsele pentru  isprăvile  la volan din aprilie 2017, august 2018, noiembrie 2020). iunie 2020, martie 2021. În martie 2021 a făcut arest la domiciliu și apoi aprimit control judiciar ca măsură preventivă, după ce procurorii au cerut fără succes arest preventiv. acum din pedeapsa de 3 ani și 9 luni i se scade perioada arestului la domiciliu.

Sentința Judecatoriei Bistrița în cazul său nu este definitivă și are 10 zile sa facă apel.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa