O explozie într-un utilaj de deszăpezire feroviară staționat în Lunca Ilvei produs luni seara s-a soldat cu doi răniți.
Potrivit primelor informații ISU explozia a avut loc, fără incendiu, în interiorul unui utilaj feroviar, tip plug de deszăpezire, la mijlocul de încălzire a acestuia. Un echipaj al Ambulanței și echipajul de Terapie Mobilă SMURD a intervenit la fața locului. Echipajele medicale SMURD și SAJ au găsit trei bărbați răniți ca urmare a exploziei, doi cu arsuri de gradul Il si III la nivelul fetei și palmelor și un al treilea cu răni superficiale. Victimele care s-au ales cu arsuri au fost stabilizati și evacuați spre UPU SMURD Bistrița.
Cel de-al treilea bărbat cu arsuri superficiale a primit asistenta medicala la locul solicitării dar a refuzat transportul la spital, precizează ISU BN.
A explodat generatorul
Polițiștii Transporturi Feroviare Ilva Mică au constatat că generatorul de curent din interiorul utilajului ar fi explodat, rănind trei angajați ai CFR: Cei doi care au suferit arsuri pe față și mâini sunt din Vatra Dornei, unul este în vârstă de 52 de ani, iar celălalt de 33 de ani. Polițiștii au întocmit dosar penal, urmând să fie stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul. Inspectoratul Teritorial de Muncă a fost sesizat pentru verificări de specialitate.









