Două sute de locuitori din Bistrița-Năsăud sunt în izolare în ziua ridicării restricțiilor. DSP continuă să-i monitorizeze pe cei infectați. Pentru contacți au dispărut restricțiile

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

În ziua anulării restricțiilor  legate de COVID, în județul Bistrița-Năsăud se înregistrează încă o incidență a cazurilor de 2,08 la mia de locuitori iar circa 200 de oameni, pozitivi, se află în izolare. DSP Bistrița-Năsăud îi monitorizeaza în continuare, însă nu și pe contacții acestora și face apel la responsabilitatea individuală

Nicio restricție din cele pe care le aveam până ieri nu mai e valabilă, iar după ultima hotărâre a Guvernului inclusiv contacții direcți cu o persoană infectată cu Covid 19 au scăpat de carantină.

Direcția de Sănătate Publică BN insistă că în cazul izolaților regula nu s-a schimbat și că rămâne în picioare ordinul nr. 1513 care stabilește regulile pentru persoanele care se află în izolare, în vigoare încă din data de 9 septembrie 2020.

În momentul de față, în Bistrița-Năsăud aproape 200 de persoane se află  în izolare pentru o perioadă de 5, respectiv 7 zile. Este vorba despre 35 de persoane izolate în spital și 138 izolate la domiciliu. ”Direcția de Sănătate Publică  va continua să trimită mesaje cu recomandările aferente persoanelor care au un test pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV2 și va face verificări în acest sens” explică dr. Anca Andrițoiu pentru Bistrița Express,  care spune și că potrivit noilor reglementari izolații nu vor mai fi controlați de politie . Sefa DSP crede însă că persoanele infectate cu COVID  vor respecta regulile, astfel încât să-i protejeze pe apropiați.

Sugestiile DSP pentru concediile medicale

Chiar daca pentru contacții acestora nu mai funcționează carantina  Direcția de Sănătate Publică recomandă  persoanelor care au simptome să se testeze și să se adreseze medicilor de familie și precizează că medicii de familie, chiar dacă  nu mai pot de astăzi  să mai elibereze concedii medicale pentru  carantinare, pot elibera concedii pentru pacienții cu simptome de Covid,

Daca s-a abrogat hotărârea cu privire la aplicarea măsurii carantinei asupra persoanelor, se recomandă în funcție de simptome să se testeze și să se adreseze medicilor de familie. Sunt metodologii de supraveghere care trebuie modificate, însă DSP o să continue să respecte regulile care există pentru persoanele aflate în izolare. “transmite directorul DSP, Anca Andrițoiu

Ministrul Sănătății recomandă face propriile recomandări în continuare  “purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, de exemplu în piețe sau în spații extrem de aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise, inclusiv în unitățile sanitare, în grădinițe, școli și universități. Evitarea spațiilor aglomerate, indiferent că sunt închise sau deschise, rămâne o recomandare care ar trebui luată în considerare de către cetățeni. Spălatul mâinilor, utilizarea unui antiseptic. Testarea și, în cazul unui test pozitiv, prezentarea la un centru de evaluare sau chiar la unitatea de primiri-urgențe în cazul unei simptomatologii accentuate.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa