Jandarmii avertizează: ”mai sunt două săptămâni până la sezonul de prohibiție a pescuitului. Nu ne puneți în situația de a da amenzi!”

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Jandarmeria din Bistrița îi anunță pe iubitorii pescuitului că mai au două săptămâni până la intrarea în vigoare a prohibiție generale la pescuit, care începe din 9 aprilie și va dura până 7 iunie.

”Informăm pe toți cei care iubesc pescuitul că a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 57 și al Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor nr. 675 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2022. În acest an prohibiția generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie-7 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin.
Amenda pentru nerespectarea perioade de prohibiție  este situată între 600 de lei și 1000 de lei, și suspendarea permisului de pescuit pentru 3 luni iar dacă  pescarii nu dețin permis vizat la zi în sezon se expun unor amenzi între 300 și 600 de lei

Ce mai precizează  comunicatul de presă al Jandarmeriei?
Conform unei informări ale Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Serviciul regional Transilvania, precizăm faptul că accesul la resursele acvatice vii în vederea practicării pescuitului recreativ în habitatele piscicole naturale contractate de către asociațiile de pescari recreativi, legal constituite și recunoscute, prin încheierea pe o perioadă de 10 ani de contracte pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ, se face în baza permisiului de pescuit recreativ, emis de către A.N.P.A. și eliberat de către asociațiile de pescari care au încheiate contracte în acest sens.
În speță A.J.V.P.S. deține contracte pentru utilizarea resurselor acvatice vii în scop recreativ pentru habitatele piscicole naturale din județ, deci poate să elibereze permise de pescuit recreativ emise de A.N.P.A. București. În concluzie, la solicitarea organelor de control, persoana controlată trebuie să prezinte permisul de pescuit recreativ conform Deciziei nr 209 din 10.04.2019, emise de președintele ANPA.
Legitimația sportivă de pescuit sau așa-zisa Autorizație sportivă de pescuit, (ambele emise de Federația Română de Pescuit Sportiv), sunt documente care nu conferă dreptul de a pescui în habitatele piscicole naturale. Aceste înscrisuri atestă doar faptul că persoana în cauză face parte dintr-o federație de pescari sportivi, cu personalitate juridică, non-profit, constituită pe principiul liberei asocieri ” sunt precizările IJJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa