PMP vrea rezoluție în Parlament de condamnare a masacrelor din Ucraina după discursul lui Zelenski.

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Partidul Mişcarea Populară salută   iniţiativa organizării unei şedinţe de plen comun a Parlamentului României în care preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să se adreseze direct forului legislativ și prin extensie românilor.

PMP a transmis prin intermediul secretarului general Ionuț Simionca că se așteaptă ca Parlamentul să adopte imediat după discursul lui Zelenski  o rezoluție de condamnare a atrocităților comise de forțele invadatoare în țara vecină. PMP apreciază și că discursul unuia dintre cei mai populari lideri mondiali, va atrage atenția lumii întregi asupra momentului : ”Având în vedere că Volodimir Zelenski a devenit un lider politic mondial – cu cote de încredere mai ridicate decât ale altor şefi de state cu tradiţie democratică îndelungată şi economii dezvoltate –, discursul său din Parlamentul României va fi unul istoric, fiind al doilea cel mai important moment diplomatic după vizita vicepreşedintelui SUA, Kamala Harris, la Bucureşti”.

Pe de altă parte PMP transmite că în spiritul prieteniei reanimate între cele două popoare după invazia barbară a rușilor, se așteapta ca presedintele Ucrainei să vorbeasca și despre schimbarea legislației pentru protejarea drepturilor minorităților naționale:Sprijinul pe care România l-a acordat Ucrainei de la începutul barbariei a venit necondiţionat. România nu a cerut nimic la schimb şi nu are nicio pretenţie de la Kiev. În spiritul unei prietenii între statele noastre reanimată în faţa barbariei ruseşti, ar fi o dovadă importantă de respect ca Preşedintele Ucrainei să reitereze disponibilitatea modificării legislaţiei naţionale prin care să fie protejate drepturile minorităţilor naţionale. Nu vrem schimbarea graniţelor naţiunilor noastre, dar ne dorim ca principiile şi valorile europene care garantează drepturile minorităţilor să fie aplicate cu la fel de mare deschidere aşa cum o face statul român”, a declarat preşedintele PMP, Eugen Tomac în comunicatul transmis.

Partidul Mişcarea Populară consideră și  că discursul Preşedintelui Zelenski este o oportunitate pentru România, ajutând astfel la ”profilarea mai clară, la nivelul cancelariilor şi al mass media occidentale, a rolului pe care ţara noastră îl joacă în sprijinul Ucrainei în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă”.

„Discursul Preşedintelui Zelenski nu trebuie să fie văzut de decidenţii politici de la Bucureşti doar ca un exerciţiu de PR. Este obligatoriu ca, în contextul informaţiilor pe care fără îndoială şeful statului ucrainean le va prezenta – fiind prima intervenţie internaţională după masacrele de la Bucea şi Irpin –, Parlamentul să adopte o rezoluţie prin care să ridice nivelul catalogării diplomatice de la un război de agresiune la genocid programatic, crime de război şi împotriva umanităţii”, transmite PMP.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa