Invitată să vorbească la Radio France Internațional despre recent adoptata lege a educației pentru sănătate, care a stârnit atât de multe polemici, inițiatoarea legii, fosta deputată Cristina Iurișniți s-a arătat dezamăgită de forma în care a ajuns să fie votată legea: disciplina poate fi predată din toamnă doar la clasa a 8-a și numai cu acordul scris al părinților.
Inițiatoarea legii, în prezent profesoară la Colegiul Național Andrei Mureșanu spune că varianta în care a ieșit aceasta lege, influențată de interese și reticențe conservatoare, e un pas înapoi inclusiv față de ceea ce exista înainte de reglementare: ”: Din păcate, este un pas înapoi din perspectiva acestei legi, care își dorea să aducă în atenția societății importanța educației pentru sănătate reproductivă. Vorbim de educație pentru sănătate, ca opțional, încă din 2004. Avem o programă aprobată de către minister încă din 2004. Ca inițiator al legii în 2020, pentru că această modificare a fost adoptată în 10 martie 2020, când intram în pandemie, lucrul acesta îl aducea în atenția publică, importanța educației pentru sănătate. Așa cum spuneam, avem o programă din 2004, care include inclusiv educație pentru sănătate, educație sexuală adaptată vârstelor. Tot timpul trebuie să spunem lucrul acesta pentru că există anumite reticențe conservatoare exploatate, niște frici ale părinților exploatate de diferite partide politice care pun pe agenda lor acest subiect tocmai pentru a atrage electorat din acest punct de vedere. Ceea ce nu este corect. Pe noi ne interesează educația, accesul la informație. Știm foarte bine că suntem pe locul întâi la sarcini accidentale pentru minore. Și greu, după doi ani, s-a ajuns la un consens transpartinic, după ce tot transpartinic au votat parlamentarii modificarea legii. Per total eu zic că este un regres”
Cristina Iurișniți: Accesul la educație și accesul la informații sunt drepturi constituționale fundamentale.
Cristina Iurișniți a vorbit si despre dubla reglementare pe care o aduce legea: ”Prin această lege, cu reglementarea suplimentară cu acordul părinților, este, de fapt, o dublă reglementare. La început de ciclu există un document redactat de școală, un contract, un parteneriat între părinte și școală și este semnat. Părintele ia cunoștință de acest lucru. Asta este pe de o parte. Pe de altă parte avem copiii care nu au părinți în țară, care sunt crescuți de bunici, de o mătușă, care sunt în grija unor rude, iar această lege era și pentru cei care nu ajungeau atât de ușor la informații.” a mai spus fostul deputat.
Cristina Iurisniți a mai explicat la RFI că programa disciplinei prevedea informații mult mai largi decat se studiaza la biologie: ”legate de relații toxice, despre cum să reacționeze copiii în fața unor abuzuri sexuale, în fața unor fenomene precum traficul de minori, cum să înțeleagă o relație de cuplu, cum să înțeleagă transformările fiziologice și în primul rând pe cele psiho-emoționale. Toate acestea nu se studiază la disciplina biologie.
Inițiatoarea legii a vorbit si despre conotațiile deplasate date unui demers de bun simț, după ce reporterul i-a spus ca au existat acuzatii ca legea i-ar invata pe copiii sa facă sex : ”Nu, nu asta îi învățăm (…) Nu ăsta e rolul școlii. Pur și simplu e o demagogie enormă, care nu face decât rău copiilor. E doar accesul la informație, la educație pentru prevenție împotriva bolilor sexuale, cum să evităm sarcinile accidentale.”
Fostul deputat a vorbit la RFI și despre pericolul conservatorismului care ia avânt într-o formă radicală în patria democrației, în SUA și a făcut trimitere inclusiv la ce s-a întâmplat cu aceasta lege în România: ”Recent avem și conservatorismul care ia avânt și în Statele Unite ale Americii, din păcate. Cumva se leagă. Atunci, România, prin oamenii ei educați, progresiști, care își doresc respectarea drepturilor fundamentale, trebuie să vegheze asupra respectării acestor drepturi, dreptul la informare, dreptul la educație al copiilor noștri. Până la urmă este esențial” a mai comentat fostul deputat.









