Autoritatea Națională de Reglementare în energie atrage atenția asupra unui adevărat val de emailuri false trimise utilizatorilor și clienților în numele operatorilor de energie electrică şi gaze naturale sau a ANRE și care pot crea serioase prejudicii celor care le accesează sau dau curs solicitărilor.
ANRE face pe site-ul său câteva recomandări pentru a nu cădea în plasa falselor mesaje, via email: ”Aceste e-mail-uri conțin link-uri sau fișiere atașate malițioase, care infectează dispozitivul de pe care sunt accesate” scrie ANRE care le recomandă utilizatorilor să verifice dacă: adresa de e-mail a expeditorului se potrivește sau nu cu numele companiei de la care se pretinde a proveni; dacă link-ul dintr-un mesaj arată corect, însă URL-ul nu se potrivește cu site-ul web al companiei”.
Alte metode de verificare sugerate de ANRE sunt : ”adresa de e-mail sau numărul de telefon folosit este diferit de cel pe care l-ai dat companiei, mesajul arată în mod semnificativ diferit de alte mesaje pe care clientul l-a primit anterior de la companie, mesajul solicită informații cu caracter personal, cum ar fi un număr de card de credit sau parola contului, mesajul este nesolicitat și conține un fișier atașat”.
Campanie toata luna octombrie pe DRSC
Pe de altă parte Directoratul pentru securitate Cibernetică, structura guvernamentală care se ocupă de problemele de securitate cibernetică din România recomanda sa nu se deschidă niciun atașament de mail, dacă utilizatorul nu e sigur de sursa de proveniență. ”Dacă primiți un atașament prin e-mail, nu-l deschideți decât dacă sunteți complet sigur care este sursa reală a mesajului!” spun cei de la DRSC care atrag atenția și că: ”E-mailurile de phishing pot conține atașamente cu malware ascuns, care pot fura informații sensibile sau pot deteriora dispozitivul”








