Cinci din cei șapte parlamentari ai județului prezenți la o dezbatere aprinsă pe tema consumului de droguri, organizată de deputatul Lorant Sas și moderată de europarlamentarul Ramona Strugariu

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Escaladarea consumului de droguri, scăderea dramatică a vârstei de consum și cum ar putea fi combătut acest flagel cu mai mult succes a fost tema unei dezbateri intens disputate,  organizate joi seară, cu parlamentari, reprezentanți ai elevilor, comitetelor de părinți, profesori, cu ai instituțiilor implicate în combaterea fenomenului de deputatul Lorant Sas și de europarlamentarul Renew, Ramona Strugariu  la Palatul Culturii din Bistrița.

Inedit este și faptul că cinci din cei șapte parlamentari ai județului, din tot spectrul politic  au fost prezenți la dezbatere, insistând fiecare în discursul său pe nevoia de a  găsi împreună soluții legislative și nu numai pentru a opri dinamica consumului de droguri, care a pătruns în toate straturile sociale și a coborât la vârste foarte fragede.

La dezbaterea moderată de europarlamentara Ramona Strugariu au participat atât reprezentanții PSD, deputații Daniel Suciu și Bogdan Ivan, ambii inițiatori a unui proiect legislativ care să permită printre altele controale de tipul Drug Test în scoli și locurile în care se organizează petreceri pentru tineri, deputatul liberal, Robert Sighiartău, senatorul Ovidiu Florian (Forța Dreptei) și gazda întâlnirii, deputatul REPER, Lorant Sas. În sală au mai fost prezenți elevi, reprezentanți ai Interact, dar si a alor organizatii ai elevilor, mai mulți profesori între care directoarea celui mai mare Colegiu, Liviu Rebreanu, Monica Halaszi dar si vicepresedintele Cj, Camelia Tabără, multă vreme sefa Inspectoratului Școlar, reprezentanții Agenției antidrog, ai Direcției de Sănătate Publică.

Deputatul REPER Lorant Sas a explicat celor prezenți că  dezbaterea e doar prima dintr-o serie care se va concretiza în proiecte legislative moderne care sa limiteze consumul de stupefiante” după cum știți sunt multe discuții în vest despre acest  fenomen, sunt orașe europene în care este monitorizat zilnic consumul acestor substanțe, sunt dezbateri intense pentru legalizarea acestor substanțe, daca e oportun sau nu rămâne sa discutăm, urmează ca pe viitor sa ne intalnim si in alte formate,  mai strânse, tehnice… acest fenomen poate nu va putea fi stopat niciodată, dar e esențial măcar sa-l putem limita. Astăzi vom lua notițe și cu siguranța  vom putea ulterior scrie legi suple, moderne.(…) Salut implicarea presedintelui Consiliului Județean, Radu Moldovan (nn cu care a vorbit pe acest subiect) mi-a spus ca-si doreste ca grupul parlamentar al județului sa faca împreună o lege bună, aplicabilă” a mai spus Lorant Sas.

Consumul de droguri, fenomen în creștere la nivel european: e nevoie de coerențe între statele UE

Europarlamentarul RENEW Ramona Strugariu, care face parte și din comisia Parlamentului European de politici sociale a explicat că și Europa se confruntă cu un consumul de droguri în creştere, și că datele la dispoziție sunt  insuficiente și nu țin pasul cu diversificarea tipurilor de droguri şi de substanţe dar și cu rapiditatea cu care reţelele de criminalitate organizată îşi multiplică mijloacele : ” din păcate,  întotdeauna autoritatea de aplicare a legii va face eforturi foarte mari să se adapteze la felul în care operează aceste reţele, pentru că sunt foarte mulţi bani la mijloc şi e nevoie de foarte multă coerenţă de la nivel european, naţional şi de eforturi semnificative ca să poţi să faci o combatere eficientă a reţelelor de trafic”, a mai spus europarlamentarul.

Europarlamentarul a insistat că este nevoie de campanii de prevenire şi conştientizare, finanţate inclusiv cu fonduri europene, dar şi de un dialog continuu între Agenţia europeană pentru droguri şi agenţiile naţionale antidrog, transpuseîn  planuri personalizate de la țară la țară

Deputatul PSD Bogdan Ivan, cel care, alături de vicepresedintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, dar și de alți parlamentari a iniţiat proiectul de lege, de altfel intens mediatizat, prin care să fie permise controalele  antidrog în şcoli şi la evenimente publice sau private în care se presupune că se consumă droguri, dar și  pedepse mai aspre pentru producţia şi deţinerea de astfel de substanţe, a anunţat că proiectul legislativ intră în linie dreaptă.

”În această săptămână am primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, care ne confirmă  că modificările sunt constituţionale şi nu o să putem să fim blocaţi nici de Curtea Constituţională, nici de preşedintele României (…), iar în perioada următoare mi-aş dori ca pe forma actuală a proiectului de lege, care este unul perfectibil, împreună cu profesorii, cu elevii, cu asociaţiile elevilor, cu instituţiile statului, cu ONG-urile, cu societate civilă, cu părinţii, cu toată lumea, să vedem acest proiect cum putem să îl facem şi mai bun şi în cel mai scurt timp să reuşim să îl trecem, să avem o lege în care oamenii statului, structurile de forţă să poată să îşi facă treaba„, a explicat printre altele deputatul Bogdan Ivan. Întrebat ulterior ce se va întâmpla cu acești copii depistați pozitiv, tânărul parlamentar a spus că se caută soluții alături de ministrul sănătății Alexandru Rafila pentru finanțarea unor programe de consiliere.  ” sa gândim o formulă cât mai acceptabilă pentru toată lumea. Nu putem fi ca o masă cu trei picioare: numai împreună:  specialiști, ONG-uri și legislativ  putem reuși”.

Deputatul Daniel Suciu a spus în intervenția sa că ipocrizia nu mai are ce cauta în această poveste și că, sa ne prefacem ca nu vedem: tineri, fiecare în grupul lui, dar și profesori, scoli sau părinți că nu știm în grupurile copiilor noștri cine consumă droguri, nu e în regulă și că intervenția de succes ar trebui pornită și de aici: ” Nu eram foarte hotărât să vin la un eveniment organizat de colegi din partide cu care de regulă nu colaborăm, însă nu regret că am venit și o să vă spun și de ce: mă bucur ca i-am ascultat pe cei trei tineri, pentru ca de obicei ne-am învățat să nu-i ascultăm. (…) eu nu mi-am propus să fiu simpatic, și vă spun hai sa nu fim ipocriți. Nu exista nicio o scoala in care sa nu se faca aceste campanii si totusi suntem aici. Va rog sa-mi spuneti dragi prieteni ca în cercuri fiecăruia stim, în proporție de 90 % ceva la suta, stim despre cei de langa noi. Hai sa nu ne prefacem ca la un club, la o iesire nu stim cine consumă. Haideti sa nu fim ipocriți… Ceea ce a pornit oarecum de la Bistrita, pe o ideea a lui Bogdan si a mea e doar o bucatica. Putem face prevenție, dar am o intrebare: cati dintre voi ati avut ideea sa chemati un coleg de-al vostru, distrus de droguri sa le vorbească colegilor vostri, Nimeni nu este mai credibil dacă. Trebuie sa vorbim deschis despre acest flagel , nu sa fim ipocriti. Trebuie sa fim deschisi, de aceea e absolut nevoie sa le spunem fara rusine , fara teamă să le spună părinților. (nu e o stigmă, copii care consumă, ei sunt victime). Eu sunt la 100% convins ca în grupurile voastre de prieteni stiți cine consumă și cât.”

Sighiartău:  e oproblemă extrem de gravă. N-am putut dormi noaptea după ce un prieten mi-a arătat cât de grav este

Deputatul PNL Robert Sighiartău a fost de părere că familia este prima care ar trebui să se implice, iar părinții să rămână aproape de copii și în adolescență dar şi că şcolile ar trebui să nu mai muşamalizeze cifrele consumului.

„Problema este extrem-extrem de gravă, o știu părinții, o știți și voi, elevii, practic dacă mergi în orice clasă din școala generală, o sa găsești în fiecare câte un consumator de droguri. O spun pentru că știu de la profesioniști. Am vorbit recent cu un director care conduce un centru de recuperare din Bucuresti (…) asta este situația, iar noi suntem aici ca să amplificam si mai mult (nn ce se întâmplă). Prima şcoală este familia, şi aici în calitate de părinte vă spun că trebuie să petrecem mai mult timp cu copiii noştri. În calitate de părinte vă spun că trebuie să fim mult mai concentraţi pe perioada adolescenţei, ce anturaj au copiii, cu cine umblă, ce fumează, unde stau şi aşa mai departe. Sunt importante carierele, sunt importante şi alte lucruri, dar viaţa copiilor noştri este cea mai importantă şi cred că acesta este primul lucru pe care trebuie să îl facem. Părinţii să înţeleagă că nu e de glumă , Nu-i de glumă cu fenomenul acesta, pentru că drogurile distrug viaţa copiilor şi vor deveni irecuperabili. Pentru că sunt droguri sintetice, tot felul de prostii care prăjesc creierul. (…) La fel, învăţământul: din păcate, nu se spune adevărul, se muşamalizează cifre, vezi Doamne pentru că, cumva, directoarea sau colegiul respectiv ar avea de suferit. E greşită ideea asta, trebuie spus adevărul: avem probleme. Agenția Antidrog sa organizeze traininguri cu profesorii, cu diriginții, sa fie informați”, a spus Sighiartău.

I-a întrebat pe cei de la Antidrog dacă au pagină de Tik tok

Deputatul liberal a adăugat că instituţiile statului implicate în combaterea şi prevenirea consumului de droguri ar trebui să îşi îmbunătăţească comunicarea şi să ajungă la cei tineri inclusiv prin reţelele de socializare pentru a-şi transmite mesajele.: ” marile probleme ale statului român este că nu stiu comunica”.

”Aveți cont de Tic Tok? Nu aveți” i-a întrebat Sighiartău pe reprezentanții Agenției Antidrog, Angela Borcani și Ovidiu Miclăuș. El a mai spus și că instituțiile trebuie sa -si modifice intereacțiunea pentru a putea ajunge la copii Materialel trebuie multe adaptate, ca sa poata fi pe înțelesul copiilor de 10-12 ani” . După accesibilizare o altă problema identtificată de deputatul liberal ar fi  recuperarea, capitol la care  statul român nu stă bine deloc ” statul român nu susține recuperarea. Sunt ONG-uri, sunt preoți, pastori, care se straduiesc sa faca ceva. Dar e prea puțin” a mai spus Sighiartă

În al treilea rând Sighiartău a spus și că oamenii trebuie sa afle ce se întâmple ” e dezastru cum se droghează oamenii.si in zona rurala si urbana . Eu felicit si mass-media ca aduce în atenție aceste cazuri: ai impresia ca la Bistrița sunt cei mai mulți consumatori. De ce? Pentru ca se comunică. În alte zone probabil ca nu li se pare interesant sa scrie despre cazuri de trafic, sau că au fost găsiți unii drogați la volan. Dar e clar ca in Bucuresti e dezastru, mai important este ca aceste droguri nu sunt consumate numai de copii de bani gata, sunt consumate si de tineri din zona rurală care cu 150 de lei își iau destule droguri cât sa le ajungă pe câteva zile. Asa că eu vă rog să amplificați cât de mult puteți discuția asta. Pentru că numai așa putem la nivelul județului sa blocăm lucrurile astea

Despre implicarea familiei a vorbit şi directorul Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” , Monica Halaszi, care a atras atenția că problema n-ar trebui pasată către școală, vazută ca o salvare. „În şcoală se vorbeşte despre consumul de droguri. (…) Ceea ce pe mine mă sperie puţin este faptul că şcoala este văzută ca salvarea. Foarte multe dintre activităţile pe care le vizează autorităţile locale au în centru şcoala. În şcoală trebuie să se întâmple de toate: trebuie să aibă loc acţiuni de prevenţie în ceea ce priveşte consumul de droguri, trebuie să existe acţiuni de promovare a unui mod de viaţă sănătos, trebuie să existe tot felul de alte activităţi. Întrebarea mea este când mai facem şcoală, dacă ne vom ocupa strict de acest lucru. Nu spun că şcoala nu trebuie să acorde atenţie acestei probleme, pentru că evident este o problemă, dar trebuie să vă gândiţi puţin şi dincolo de pereţii şcolii. De ce? Elevii petrec la şcoală, în general, şase ore, întrebarea este ce se întâmplă cu aceşti copii de la ora 14,00 la ora 6, 7 dimineaţa, când pleacă spre şcoală. Ok, şcoala face ce poate să facă în contextul actual, dar ar trebui să privim puţin spre familie”, este de părere Monica Halaszi.

Toate acestea în condițiile în care orele de dirigenţie, în care aceste subiecte mai puteau fi discutate cu copiii nu mai sunt prinse în planurile cadru pentru liceu încă din 2009, ” poate ar trebui rediscutat cu ministrul educației sa reintroducă orele de dirigenție

”Există o lege care interzice vânzarea de alcool si tutun catre elevi, eu zic ca nu se respecta aceste lege. Stim cu toții că mulți dar şi că sunt mulţi părinţi care organizează petreceri pentru copiii lor minori, nesupravegheate, la care se consumă băuturi alcoolice, Acolo unde se consumă alcool foarte probabil ca se consuma si altceva.. poate autoritatile care pot controla cine intra după ora 22,00 în localuri  şi unde este posibil să se consume inclusiv substanţe cu efect psihoactiv. ”Nu în scoală se începe consumul de droguri ci oriunde altundeva”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa