Timp de 12 ore Centrul Legacy din Beclean a gazduit ieri cursuri basic de prim ajutor organizate pentru parinți dar și pentru toți cei care vor sa stie cum trebuie sa reacționeze în caz de urgență. Traineri au fost cei de la ”Părinți Salvatori” o organizație din Maramureș extrem de cunoscută, fondată de Vasile Vlașin, tăticul unui băiețel care a murit în urmă cu mai bine de 7 ani, înecat cu mâncare și care de atunci organizeaza cursuri de prim ajutor pentru părinți, si ajuta spitale sa-si achiziționeze aparatura salvatoare, din sponsorizari.
La Beclean cursurile ” Părinților Salvatori” au fost organizate la Centrul Legacy de Grădinița Happy Kinder și de Ionel Luca: a fost un adevărat maraton, pentru ca a fost nevoie de 12 ore pentru a acoperi cererea mare a solicitanților: ”Am început la ora 10:00 și am încheiat la 22:00, timp în care câteva zeci de persoane au învățat teoretic și au exersat practic manevrele salvatoare de viață în caz de stop cardio-respirator, în caz de înec, precum și în alte situații care pot să pună în pericol viața unei victime. Mulțumesc Luca Ionel și Gradinita Happy Happy Kinder pentru invitație și Primaria Beclean pentru găzduire în cea mai nouă și modernă sală de conferințe din oraș” a scris Vasile Vlașin , presedintele Asociației ”Părinți Salvatori” pe pagina de facebook.
De altfel și primarul din Beclean, Nicolae Moldovan le-a mulțumit organizatorilor pentru idee și pentru că au găsit și o altfel de destinație utilitară pentru cel mai nou complex de agrement din regiune.











