O femeie de 45 de ani din Sărata declarată dispărută de la domiciliu de familie a fost găsită moartă astăzi, la mai bine de două săptămâni de la anunțarea dispariției. Trupul femeii a fost găsit în Groapa Sărății, o zonă din extravilanul localității de domiciliu.
Polițiștii de la Investigații Criminale, care au ajuns astăzi la locul unde zăcea trupul femeii descoperit de un localnic, au confirmat că e vorba de femeia de 45 de ani, din Sărata, a cărei dispariție a fost anunțată în data de 7 februarie 2023 drept ”plecare voluntar de la domiciliu, fără a mai reveni”.

Cadavrul femeii a fost transportat la spital pentru expertiza medico-legale, care va stabili cauza decesului, a informat în aceasta seara IPJ. Potrivit sursei citate cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Dispariția femeii, Florina Târnovan, a fost anunțată la poliția Municipală în 7 februarie, în condițiile în care ultima dată aceasta ar fi fost fost văzută în 6 februarie.









