Cazul calului mort după ce a câștigat duminică un concurs dur de tracțiune bușteni în Sângeorz Băi a ajuns în atenția procurorilor Parchetului de pe Judecatoria Năsăud. Deocamdată procurorii au deschis un dosar penal în rem, adică fără a fi acuzată o persoană anume, ci fapta în sine, de ucidere a animalelor, cu intenție, la care s-a mai adaugat o încadrare, cea de schingiure.
Cazul calului Falko, mort după ce a fost pus să se întreacă cu alți cai într-o competiție bizară în cadrul unui Festival din Sângeorz Bai, în care atelaje formate din doi cai erau obligați sa tracteze bușteni grei, a stârnit extrem de multă emoție. Căluțul campion, un exemplar de rasă grea, aparținea unui proprietar din Slovacia.
Procurorii au fost sesizați de Poliția animalelor: ”Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud se află înregistrat un dosar penal în care se efectuează cercetări „in rem” sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uciderea animalelor cu intenţie fără drept, prevăzută de art. 25 alin 3 lit. a din Legea nr. 205/2004 şi schingiuirea animalelor, prevăzută de art. 25 alin. 3 lit. b din Legea nr. 205/2004.
La data de 25.05.2025, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud – Biroul pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie fără drept, prevăzută de art. 25 alin 3 lit. a din Legea nr. 205/2004, fiind ulterior extinsă urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de schingiuirea animalelor, prevăzută de art. 25 alin. 3 lit. b din Legea nr. 205/2004.
În fapt, s-a reţinut că, în data de 25.05.2025, în cadrul unui festival regional din oraşul Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost organizat un concurs de tracţiune care a presupus tragererea unui buştean de mari dimensiuni de echipaje formate din câte două cabaline. Unul din exemplarele cabaline care a participat la concurs, a decedat după finalizarea probei.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea probării faptelor.”









