SEAP, adică Sistemul Electronic de Achiziții Publice ar fi trebuit să fie un motor al economiei și al transparenței.
În schimb, pentru mulți antreprenori, a devenit echivalentul unei rulete rusești administrative: tragi și vezi dacă reziști, câștigi sau îți explodează contestația-n față.
Participarea la licitații prin SEAP nu mai este o procedură digitalizată, ci o experiență tensionată, plină de obstacole și riscuri birocratice. Iar cine scapă, n-o face pentru că a avut cea mai bună ofertă – ci pentru că a înțeles regulile nescrise ale jocului.
Un sistem digital, dar cu reflexe de hârtie și cerneală
Deși poartă sigla digitalizării, SEAP funcționează ca un fax vechi cu pretenții de robot: lent, fragil și predispus la erori umane. Interfața e învechită, pașii sunt confuzi, iar verificările automate lipsesc. Iar dacă trimiți un document greșit semnat, cu o denumire nepotrivită, sau fără un borderou care nu era clar cerut – te-ai împușcat singur. Regulile nu iartă, și nici nu explică.
Cine câștigă? Cine își asumă să tragă primul
Nu de puține ori, firme care oferă prețuri suspect de mici, termene ireale sau promisiuni fanteziste obțin contracte, în timp ce ofertanții corecți sunt eliminați din motive formale.
În SEAP, nu cel mai bun câștigă, ci cel mai adaptat la absurd.
Participarea la licitații a devenit un act de curaj mai degrabă decât o procedură economică.
Ce fac alte state și de ce nu murim de invidie, ci de nervi
În alte țări, platformele de achiziții publice sunt intuitive și logice. Au validare automată, asistență în completare, ghiduri clare și proceduri care pun accentul pe competență, nu pe perfecțiunea formală.
În România, câștigă cine are norocul să nu greșească o literă sau să nu deranjeze comisia cu o întrebare incomodă. Participarea pare mai aproape de un test de supraviețuire decât de o competiție economică.
Ce ar trebui schimbat înainte să mai pierdem firme bune?
Pe scurt, ne-ar trebui oiInterfață intuitivă și actualizată, validări automate înainte de trimitere. Apoi, ghiduri clare și unice pentru fiecare procedură. Și evident, eliminarea automată doar după o verificare umană logică.
Iar evident, pe termen lung, o cultură a competiției, nu a descurajării.
Altminteri, SEAP va continua să funcționeze ca o ruletă rusească: un glonț birocratic într-un revolver administrativ.
Concluzie: Când statul joacă la noroc, firmele plătesc nota
SEAP ar fi trebuit să fie o ușă deschisă către fondurile publice. A devenit în schimb un tunel întunecat unde fiecare ofertant apasă trăgaciul unei proceduri imprevizibile, cu speranța că nu va fi descalificat fără explicație.
Dacă vrem dezvoltare reală, trebuie să începem prin a opri acest joc periculos în care se risipesc bani, timp și încredere. Până atunci, SEAP rămâne ce este: o ruletă rusească cu fonduri publice și regulamente în loc de glonț.
