Tânărul din Năsăud, acuzat de DIICOT de terorism a fost angajat până în august anul acesta muncitor neclificat la Serviciul Spații Verzi al Primăriei din localitate. Foștii colegi spun despre el că era retras, introvertit, însă nu-l cred capabil de agresiune, și nici într-un caz de terorism.
Angelo A., fiul unei profesoare pensionare ar fi renunțat la munca de muncitor la întreținere spații verzi după ce a fost arestat în august anul acesta pentru că a cultivat canabis pe un teren din proprietatea familiei. DIICOT l-a reținut atunci, a primit arest preventiv, însă a ieșit după 15 zile, după ce contestația sa a ajuns la Curtea de Apel Cluj care i-a stabilit în loc de arest măsura controlului judiciar. Atunci ar fi spus instanței că folosea canabisul doar pentru uz personal, medicinal.
Arestat preventiv în august pentru ca a cultivat canabis, a fost plasat sub control judiciar de Curtea de Apel
Aceeași variantă a consumului medical a susținut-o si acum în fața instanței din Cluj, potrivit Clujjust.ro, care ar fi aflat de la o sursa din sala de judecată ce ar fi spus năsăudeanul în apărarea sa: avocatul acestuia ar fi depus la dosar o expertiză de la psihologul acestuia, în care se arată că tendința de agresivitate e minimă în cazul sau și că ar consuma canabis pentru anxietate,”să se liniștească”.
Despre petardele găsite de DIICOT (nn peste 600) Angelo A. a susținut că le deținea în scop de protecție, pentru a îndepărta animalele salbatice sau câinii periculosi, dat fiind ca locuieste în apropierea unei păduri. Despre dispozitivele explozive găsite în casă, tânărul și avocatul lui ar fi spus că sunt de fapt petarde, cumpărate legal, montate împreună într-o cutie de carton, pe care le-a testat la liziera pădurii.
De data aceasta însă dat fiind gravitatea acuzațiilor procurorilor DIICOT, care au invocat si suportul SRI în filaj și care au susținut că năsăudeanul ar fi pregătit un atac, Angelo A, a fost plasat în arest preventiv. El se afla si sub măsura controlului judiciar.
Credit foto: Clujjust.ro