O șoferiță de 23 de ani a primit un dosar penal de la polițiști în loc de mărțișor

Picture of Redactat de Bistrița Express

Redactat de Bistrița Express

O șoferiță de 23 de ani din Prundu Bârgăului a fost oprită în trafic duminică, 1 martie, de polițiști, însă în loc de mărțișor s-a ales cu vizită la spital pentru recoltare de probe biologice și-un dosar penal după ce etilotestul a indicat că băuse bine. depistat în trafic o conducătoare auto aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Femeia conducea pe DN 17 prin localitatea Mijlocenii Bârgăului, acolo unde a fost oprită cu o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rezultatul de care va ține cont instanța va fi însă proporția de alcool în sânge recoltat ca urmare a vizitei la spital și recoltarea de probe biologice, cerute de polițiști.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” a informat IPJ.

Pe același drum, DN 17, de Craciun un șofer cam de aceeași vârstă, băut, a provocat o dramă cumplită după ce mașina acestuia a intrat în cea a unei tinere soferițe pe care a ucis-o pe loc. Aceeași soartă a avut-o vărul șoferului care a murit și el în accident

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa