Băile Figa nu au însemnat, în acest weekend, doar băi, tobogane acvatice și relaxare. Pentru două zile turiștilor Băilor Figa au avut ocazia să intre într-un șantier arheologic activ al unei exploatări a sării, vechi de mii de ani și să descopere chiar la fața locului, ghidați de arheologi artefacte preistorice, conservate uimitor tocmai datorită mediului salin.


Șantierul arheologic, deschis pentru public
Timp de două zile în 11 și 12 iulie 2026 șantierul arheologic de la Figa, gestionat de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe a permis accesul vizitatorilor într-un weekend al Porților Deschise. Chiar în mijlocul șantierului turiștii au putut afla direct de la arheologi cum sunt desfășurate săpăturile, dar mai ales ce vestigii au fost descoperite și cum reușesc acestea să reconstituie modul în care comunitățile preistorice exploatau sarea cu mii de ani în urmă. Spre deosebire de o vizită într-un muzeu, explicațiile au fost oferite chiar lângă structurile originale din lemn, conservate în mod excepțional de mediul salin.
Expoziția permanentă a șantierului arheologi poate fi vizitata la Centrul Legacy
Pentru turiști experiența a continuat la Centrul Legacy din stațiune, unde este amenajată expoziția permanentă „Milenii de exploatare a sării la Băile Figa”, care rămâne deschisă și în afara zonei
Expoziția reunește artefacte și descoperiri care completează povestea sitului și ilustrează evoluția exploatării sării în această zonă de-a lungul mileniilor. Evenimentul a avut și o componentă științifică. Andrea Bringas, doctorandă la Universitatea Transilvania din Brașov, originară din Peru, a realizat interviuri cu vizitatori și arheologi în cadrul unei cercetări privind impactul pe care contactul direct cu patrimoniul și descoperirile arheologice îl are asupra publicului.

De ce este atât de important situl de la Băile Figa?
Puțini dintre cei care vizitează complexul turistic de lângă Beclean știu că, dincolo de imaginea de loc de relaxare la Figa se află un sit care a atras atenția comunității științifice internaționale. Cercetările desfășurate aici în ultimele două decenii au scos la lumină instalații și amenajări din lemn păstrate în condiții excepționale de mediul salin, oferind informații rare despre tehnicile folosite pentru exploatarea sării în preistorie.
Rezultatele cercetărilor de la Băile Figa au fost publicate în reviste științifice internaționale de prestigiu, inclusiv în Antiquity, una dintre cele mai importante publicații mondiale din domeniul arheologiei, iar situl este citat frecvent în studiile dedicate începuturilor exploatării sării în Europa, fiind considerat de specialiști unul de referință pentru cercetarea exploatării preistorice a sării.









