Un adolescent de 17 ani a fost victima unei tâlhării comise în plină stradă, în municipiul Bistrița. Trei bărbați l-ar fi agresat după ce a refuzat să le dea bani, iar apoi i-ar fi furat atât suma pe care o avea asupra sa, cât și telefonul mobil pe care îl ținea în mână și care aparținea prietenului cu care se afla.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, incidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de 6 august, în jurul orei 18.30. Tânărul de 17 ani se afla pe o stradă din Bistrița împreună cu un prieten, când a fost abordat de trei persoane pe care le cunoștea.
Conform anchetatorilor, cei trei i-ar fi cerut bani, iar după ce adolescentul a refuzat, l-ar fi agresat și l-ar fi deposedat de suma de 520 de lei. De asemenea, i-ar fi luat telefonul mobil pe care îl avea în mână, dispozitiv ce aparținea prietenului său.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al Poliției orașului Năsăud, au fost identificați și depistați în scurt timp trei suspecți: doi tineri de 19 și 22 de ani, din Florești, și un bărbat de 34 de ani, din Salva.
Cei trei au fost conduși la audieri, iar în baza probelor administrate au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul I.P.J. Bistrița-Năsăud. Aceștia urmează să fie prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care va decide dacă vor fi dispuse alte măsuri preventive.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bistrița continuă cercetările în acest dosar pentru infracțiunea de tâlhărie, în vederea documentării complete a cauzei.
FOTO: ilustrativ, AI generated









