La revedere volieră dragă! Primarul a renunțat cu greu la cușca veverițelor

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Nici urmă de volieră miercuri la amiază în Parcul Municipal. După ce marți seara muncitorii DADP au dezasamblat anexele volierei veverițelor, miercuri dimineața a venit rândul adăpostului pentru micile rozătoare.

Ordinul de îndepărtare a volierei a fost dat după ce Inspectoratul de stat în Construcții a constatat lipsa autorizațiilor de construcție la mai bine de un an și jumătate de la amenajarea construcției din Parcul Municipal la sesizarea unei jurnaliste. ISC  a cerut primăriei Bistrița intrarea în legalitate până în 4 decembrie sau îndepărtarea construcției.

Explicație foto: Parcul a rămas fără volieră miercuri dimineața. În dreapta aceeași zonă așa cum arăta marți dimineața

 

Deși primarul Crețu a susținut în ședința de Consiliu Local de marți seara că va contesta decizia ISC pe care juriștii municipalității o consideră eronată și că inspectorii în construcții nu s-au priceput să încadreze construcția, amenajarea a dispărut cu totul a doua zi. Doar pavajele ușor mai decolorate din jur  arătau că în zonă a existat ceva. Crețu a mai spus și că vor încerca să găsească veverițe și dacă nu găsesc  până la termenul- limită îi vor găsi construcției o altă întrebuințare.

Voliera pentru veverițe a fost ridicată în primăvara anului trecut, înaintea campaniei electorale și a costat 21000 de lei la prima strigare. Ulterior la protestele organizațiilor de protecție a animalelor Direcția de Servicii Publice a municipalității a mai construit un fel țarc îngrădit, iar toată suprafața a ajuns  cât a unei garsoniere de 62 de metri pătrați. Cele 6 veverițe au dispărut însă rând pe rând, ultima rezistând singură câteva luni, spre furia iubitorilor de animale care au făcut campanii pentru eliberarea ei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa