Ofertele săptămânii pentru job-uri la stat în Bistrița-Năsăud: se caută medici și istorici

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Oferta de angajare în instituții bugetare în Bistrița-Năsăud este dominată săptămâna aceasta de Muzeul județean Bistrița-Năsăud și Spitalul de Urgență, potrivit site-ului posturi guvernamentale. ro. Muzeul scoate la concurs un post de director și alte două de muzeografi, toate trei solicitând absolvenți ai Facultății de Istorie sau a unor specializări conexe. Pentru posturile de muzeograf se solicită o vechime de cel puțin 6 ani în timp ce pentru postul de director vechimea trebuie să fie obligatoriu de 10 ani. Proba scrisă pentru aceste posturi este programată în 20 februarie, iar interviul 6 zile mai târziu. Tot atunci este programat și concursul pentru supraveghetori.Muzeul Județean scoate la concurs 3 astfel de posturi pentru absolvenți de studii medii sau generale, cu minim trei ani vechime și abilități de comunicare. Informații suplimentare găsiți pe site-ul: http://posturi.gov.ro/post/muzeograf-s-ii-complexul-muzeal-bistrita-nasaud-din-bistrita/

Spitalul Județean de Urgență organizează concurs pentru două posturi manageriale: director medical și director financiar contabil. Pentru postul de director financiar condițiile minimale impun cer diplomă de licență în profil economic, studii de lungă durată, minim 2 ani vechime și o certificare în sistemul european de conturi iar pentru director medical jobul se adresează unui medic specialist cu cel puțin 5 ani de vechime în specialitate. Pentru ambele posturi concursul va fi organizat în cursul lunii februarie, în 22 și 26.

Și direcția de Asistență Socială și Protecție a copilului caută să angajeze un medic pediatru, cu jumătate de normă, iar în acest caz data limită pentru depunerea dosarului este 12 februarie.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa