Instalațiile electrice artizanale, respectiv coșurile de fum necurățate sunt responsabile pentru peste 50% dintre incendiile în care au intervenit în 2018 pompierii din județ, arată raportul pe anul trecut al ISU Bistrița-Năsăud, dat publicității astăzi.
Luate separat, instalațiile electrice improvizate sunt responsabile de 26 % dintre incendiile de anul trecut în județ, adică 58 de cazuri. Dacă adăugăm la acestea și defecțiunea mijloacelor termice de încălzire (cauza a 14 incendii) instalațiile electrice și termice ar cauza chiar 33 % dintre incendii. Necurațarea coșurilor de fum a fost identificată drept cauză în 25 % dintre incendiile din județ în 2018 cu un total de 57 de cazuri semnalate.
Pe locul 3 al clasamentului ISU figurează categoria ”alte cauze”, în timp ce focul deschis e trecut pe locul 4. Fumatul este cauză a incendiilor în județ doar în 4 % dintre cazuri.
Și în 2017 instalațiile electrice improvizate au fost principala cauză a incendiilor, cu 77 de situații, urmată de necurățarea coșurilor de fum. Nu întâmplător ”Lasă că merge și așa” este laitmotivul unei campanii de informare publică derulate la nivel național prin care s-a încercat sensibilizarea opiniei publice în privința riscului instalațiilor artizanale, respectiv necurațarea coșurilor de fum.










