O comună din Bistrița-Năsăud e în pragul carantinei. Ce spune prefectul Dolha

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

O comună din județul Bistrița-Năsăud va intra cel mai probabil la începutul acestui weekend în carantină, după ce rata de infectare a depășit 10 cazuri de îmbolnăviri cu COVID 19 la mia de locuitori.

Este vorba de comuna Ciceu Giurgești pentru carantinarea căreia Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a întocmit deja documentele prin care solicită Comandamentului Național pentru Situații de Urgență instituirea măsurilor speciale. Prefectul Stelian Dolha a explicat joi seara la BEX TV că este așteptată decizia de la CNSU și că în funcție de aceasta Comitetul judetean va reactiona în cursul zilei de mâine. El a spus si ca deja în zonă există patrule care monitorizează situația până la adoptarea unei decizii de închidere a intrării și ieșirii din comună. ” E îngrijorător că mai avem încă asemenea situații acum când rata de infectare a scazut peste tot. Asta ne spune că trebuie să rămânem în continuare vigilenți, pentru că dacă a fost posibil în Ciceu Giurgești să crească asa de tare rata infectărilor, atunci este posibil oriunde” a mai spus prefectul. Comuna funcționează deja cu toate școlile în scenariu roșu.

Urmăriți ce a mai spus prefectul joi seara la BEX TV

https://www.facebook.com/BistritaExpress/videos/1044141312774759

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa