Prefectul Dolha i-a băgat în ședință pe primari ca să discute aplicarea ordonanței urșilor agresivi

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Prefectura a organizat luni după-amiaza o ședință de lucru pe tema ordonanței care reglementează intervenția în cazul urșilor care ajung sau se manfestă agresiv în intravilanul localităților.
La ședința convocată de prefectul Stelian Dolha cu reprezentanții autorităților cu competență în domeniu și primarii  localităților în care s-a semnalat prezența sau atacuri ale urșilor  sau care au fonduri de vânătoare pe suprafața UAT-ulu,i  s-a discutat pe marginea modului de aplicare a OUG-ul inițiat de Ministerul Mediului și modalități de intervenție
”Ședința de azi este un pas înainte pentru a ne asigura că suntem pregătiți în cazul unor noi atacuri de urs, care pun în pericol viețile omenești. De îndată ce se stabilesc toate detaliile, vom organiza și simulări în teritoriu pentru ca toți reprezentații autorităților care fac parte din echipele de intervenție să aplice pașii recomandați de fiecare scenariu din lege” a scris prefectul pe pagina sa de facebook.
Chiar în această seara  un mesaj Ro-alert a dat alarma în comuna Bistrița-Bârgăului, în Colibița, acolo unde un urs a pătruns chiar în curtea unei pensiuni.
Ce prevede OUG-ul adptat în 21 iulie? 

Potrivit actului normativ, în  fiecărei unitate administrativ teritorială se va constitui o echipă de intervenție imediată care este condusă de primar sau de viceprimar. Ei sunt persoanele care, conform legii, în baza expertizei profesionale, decid asupra modului de intervenție imediată care poate fi de trei tipuri: alungarea, tranchilizarea și relocarea, eutanasierea sau împușcarea ursului.

Echipa de intervenție este formată din:- primarul/viceprimarul unității administrativ-teritoriale pe raza căreia s-a produs evenimentul, personalul structurilor de jandarmi,- personalul tehnic de specialitate angajat al Gestionarului care a încheiat contract de permanență cu unitatea administrativ-teritorială pentru asigurarea serviciilor de specialitate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și  medicul veterinar.

Intervenția asupra exemplarelor de urs aflate în intravilanul localităților se efectuează gradual, prin analizarea la fața locului, de echipa de intervenție, a nivelului de risc stabilit potrivit Procedurii privind modul de acțiune a instituţiilor responsabile în gestionarea intervenţiilor în cazul incidentelor generate de specia de urs brun.


Extragerea ursului prin eutanasiere sau împușcare se face în următoarele situații:

– dacă intervențiile prin metoda alungării, respectiv a tranchilizării și relocării nu dau rezultate și gradul de risc se modifică la nivel mare conform procedurii de evaluare a riscului;

– dacă siguranţa şi securitatea persoanelor sau a bunurilor de orice fel aparținând acestora sunt puse în pericol;

– dacă siguranţa şi securitatea membrilor echipei de intervenţie sunt puse în pericol;

– în cazul în care exemplarul de urs în cauză se rănește în cursul acțiunii de intervenție și nu sunt identificate alte soluții conform prezentei ordonanțe de urgență;

– dacă exemplarul în cauză este prins într-o capcană neautorizată și nu sunt identificate alte soluții;

– dacă exemplarul în cauză prezintă răni incompatibile cu viața.

Costurile privind intervenția se achită de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia s-a efectuat intervenția în baza contractului de prestări servicii de permanență încheiat cu Gestionarul, respectiv a contractului de prestări servicii încheiat cu medicul veterinar de liberă practică și se decontează de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în limita tarifelor standard stabilite prin ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor și în baza documentelor justificative depuse de unitățile administrativ – teritoriale la Gărzile forestiere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa