Accident în lanț în această seara în Coldău pe DN17, provocat de un șofer de 20 de ani din localitatea Cociu. Mașina tânărului a intrat în coliziune cu o alta condusă de un șofer din Gherla, aceasta a ricoșat într-un pieton de 73 de ani din Mehedinți, care traversa strada, rănindu-l. Și asta nu e tot. Una dintre mașinile implicate în accident a fost proiectat într-un microbuz oprit parțial pe partea carosabilă, la volanul căruia se afla un bărbat de 52 de ani din Caraș-Severin.
”Pietonul rănit a fost transportat la spital. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative” informează Inspectoratul Judetean de Poliție.
La accident au intervenit 3 echipaje din cadrul Poliției Orașului Beclean, iar cercetările urmează să fie continuate de polițiștii rutieri în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor exacte în care avut loc accidentul.
Foto : arhiva