E în vigoare de joi legea care reduce TVA-ul la lemnele de foc de la 19 la 5%. Nu poate fi aplicată fără o ordonanță nouă

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Un proiect care prevede reducerea TVA-ului de la 19 la 5% pentru lemnul de foc destinat populației, dar și pentru scoli, dispensare medicale sau unități de asistență socială a fost promulgat de președinte. 

Este vorba de două legi, una care prevede scăderea TVA pentru lemne de foc de la 19 la 5% şi are ca scop ajutorarea persoanelor vulnerabile, din zonele rurale, care se  încălzesc cu lemne realizate către persoane juridice sau catre şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială, se precizează în propunerea legislativă.

Celălalt proiect de lege aprobat de Cameră tot în noiembrie  prevede că TVA de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele livrări de bunuri şi prestări de servicii: livrarea de lemn de foc către persoanele fizice, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00.

Legea era prevăzută să intre în vigoare din 1 decembrie, însă președintele a promulgat-o abia în 8 decembrie. În plus Guvernul mai trebuie sa emită o ordonanța punte pe care o va pregăti pentru bugetul pe 2022. Guvernul ar fi dorit sa aplice legea abia de la mijlocul anului  viitor, asa cum prevedea avizul dat la proiect, însă parlamentarii au modificat prevederea.

 

2 răspunsuri

  1. De lege va beneficia tot comerciantii nicidecum cumparatorii, ca si cu painea. S-a redus TVA-ul la paine… dar painea se vinde la acelasi pretz. No tot asa, se reduce TVA-ul la lemne, dar comerciantii vor vinde lemnele la acelasi pretz… si vor beneficia de aceasta reducere… TOT EI ! Alta era insa daca… prin lege, se stipula ca nu aveau voie sa ridice retul si pe cel putin 2-3 ani de zile, lemnele sa se vanda cu mai putin de 10% … decat se vand in prezent . Atunci, DA… BENEFICIA UTILIZATORUL FINAL .

  2. De lege va beneficia tot comerciantii nicidecum cumparatorii, ca si cu painea. S-a redus TVA-ul la paine… dar painea se vinde la acelasi pretz. No tot asa, se reduce TVA-ul la lemne, dar comerciantii vor vinde lemnele la acelasi pretz… si vor beneficia de aceasta reducere… TOT EI ! Alta era insa daca… prin lege, se stipula ca nu aveau voie sa ridice retul si pe cel putin 2-3 ani de zile, lemnele sa se vanda cu mai putin de 10% … decat se vand in prezent . Atunci, DA… BENEFICIA UTILIZATORUL FINAL .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa