Un accident rutier care a avut loc luni dimineață între Salva și Mocod pe Drumul Național 17D s-a soldat cu cinci răniți.
Potrivit primelor informații oferite de polițiști o autoutilitară, condusă de un bărbat de 32 de ani, din Anieș, a pierdut controlul volanului pe fondul carosabilului alunecos, iar mașina a ieșit de pe șosea, răsturnându-se în partea dreaptă a sensului de mers Salva – Beclean.
Toți ocupanții mașinii, atât șoferul cât și 4 pasageri, bărbați cu vârste cuprinse între 24 și 57 de ani, din Sângeorz-Băi, au fost răniți și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma accidentului polițiștii orașului Năsăud au decis aplicarea unei amenzi administratorului drumului, în cazul acesta Secția Județeană a Drumurilor Naționale, pentru neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public pe timp de iarnă, informează IPJ BN.
Foto: arhiva









