Alți 50 de refugiați ucraineni au ajuns marți seara în Rodna, aduși de compatriotul lor cu dublă cetățenie. Vasile Costinean a făcut al treilea drum la vamă

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Localnicul din Rodna care face naveta în vămi după ucrainenii care au nevoie de ajutor a făcut al treilea drum la vama Siret la începutul acestei săptămâni și a adus cu el alte 50 de mame și copii. 

Marți seara au mai ajuns la Rodna și au fost cazați încă 50 de refugiați, găsiți în frigul din vamă de Vasile Costinean, ucrainianul cu dublă cetățenie, stabilit de 15 ani în România.  Și ei au fost cazați la Hotelul Ineu și pensiunea Doris, cele două unități hoteliere care s-au oferit să sprijine  încă de la început inițiativa. Cei mai mulți dintre cei  89 de refugiați aduși de Costinean până acum au plecat deja din comună cu ajutorul acestuia sau a partenerilor săi către cei dragi care-i așteaptă în Italia, Spania sau Germania  sau către o locuință temporară.

De data aceasta însă, mamele  care au ajuns la Rodna nu prea mai au unde să se ducă, nu au nici rude în străinătate și nici cunoștințe în occident, și ar vrea sa rămână în țară, până află ceva de membrii familiei rămași în Ucraina, spune Vasile Costinean. El face un apel către autorități să reglementeze cadrul legal care să le permită acestor oameni să lucreze ca să se poată întreține :‘’Autoritățile trebuie să se implice în favoarea cetățenilor din Ucraina, să le rezolve actele. Aceștia vor să muncească ca să supraviețuiască. ‘’ spune Cătinean. Deocamdată refugiații au, indiferent daca au cerut sau nu azil în România, dreptul la asistență medicală gratuită  în sistemul public de sănătate român, potrivit unui OUG adoptat recent de Guvern.

Potrivit legislației în vigoare cei care cer  azil în România trebuie să aștepte 3 luni până pot munci, după ce primesc acest statut, însă în această perioada primesc cazare gratuită și masă în centrele pentru azilanți și o suma lunara pentru întreținere.

Citeste despre primii refugiati din Rodna:

Bunul samaritean din Rodna: un localnic face naveta în vămi după ucraineni care au nevoie de ajutor: a adus 89, le-a dat cazare și masă și nu se oprește aici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa