Deputatul USR Lorant Sas a făcut parte dintr-o delegație de parlamentari români și italieni, dar și europarlamentari care s-au întâlnit zilele trecute cu președintele Moldovei, Maia Sandu, dar și cu alte oficialități de la Chișinău, într-un demers de a accelera mecanismele de ajutor a refugiaților ucraineni și de gestionare a crizei umanitare.
Practic un grup de parlamentari români între care și bistrițeanul Lorant Sas au organizat reuniunea și i-au ghidat pe parlamentarii italieni și europarlamentari într-o vizită care a inclus mai multe puncte de frontieră române și moldovenești dar și vizita la Chișinău:
”Am avut onoarea de a însoți o delegație de parlamentari și europarlamentari din Italia, care au dorit să vadă, la fața locului, ce se întâmplă cu adevărat în Punctele de Frontieră Sighetu-Marmației și Siret (Suceava). Au fost impresionați de solidaritatea, generozitatea și devotamentul tuturor celor care au grijă, deja de o lună, de refugiații ucraineni, și ne-au promis că vor face tot ce ține de ei pentru a sprijini concret și rapid aceste exemple de bune practici” .


În Republica Moldova Lorant Sas a a participat alături de delegația parlamentară la întrevederi cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Prim-Ministrul Natalia Gavrilița, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, precum și cu alte oficialități. Întâlnirea a avut loc pentru ”a analiza gestionarea crizei umanitare de către autoritățile de la Chișinău, și ele greu încercate de fluxul continuu de refugiați care fug din calea bombelor și rachetelor rusești. Am participat la întrevederi cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Prim-Ministrul Natalia Gavrilița, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, precum și cu alte oficialități” a scris Lorant Sas.
Iar concluzia reuniunii a fost aceea că: ”Eforturile extraordinare ale voluntarilor și ale tuturor din prima linie de lângă granița cu Ucraina vor fi susținute, la nivel european, cu ajutorul celor care pot accelera mecanismele de sprijin destinat atât refugiaților, cât și instituțiilor implicate (ONG-uri, instituții publice, comandamente de structuri reunite)” este concluzia vizitei.









