Decizia de suspendare a zborurilor cu aeronavele MiG-21 LanceR a fost luată pentru siguranța piloților, după seria accidentelor care au implicat aceste avioane și potrivit spuselor ministrului Vasile Dâncu, această decizie nu afectează capacitatea de apărare a României. Ministrul Apărării a mai spus și că MIG-urile vor intra în conservare, iar piloții care le operau vor fi antrenați pentru a pilota avioane F16.
”Am avut mai multe discuții cu șeful Marelui Stat Major legate de modul în care operăm în acest moment și pentru viitor cu MG-21 LanceR .. Eu am fost la Constanța si am vazut ce s-a întamplat la înmormantarea pilotilor. E foarte complicat să accepți ca într-o armată să ai pierderi de vieti omenești care nu sunt generate de conflicte, de războaie, ci de funcționarea tehnicii. După ultima discutie de ieri cu generalul Daniel Petrescu, șeful Marelui Stat Major am acceptat ideea de a opri de la zbor MIG-urile 21 LanceR pe care le avem în dotare” a spus ministrul, care a insistat că aceasta nu înseamnă că avioanele vor fi trimise la fier vechi:
”Vreau să vă spun că nu este vorba, sigur, nu le trecem la fier vechi, MiG-urile trec în conservare, piloţii pe care îi avem, o parte din ei, sigur că vor fi reprofesionalizaţi pentru zona F16 sau alte misiuni în zona aceasta, a aviaţiei. MIG-urile pe care le avem funcţionale o să rămână în dotarea Armatei, dar în acest moment considera comandamentul Armatei că este necesar să fie oprite de la zbor, să nu avem accidente în viitor. Aceasta este hotărârea cea mai importantă”
a precizat ministrul Dâncu la Bistrița.
El a mai spus și că decizia a fost luată după o analiză strategică a Marelui Stat Major: ” Vreau să spun că acest lucru nu afectează capacitatea noastră de apărare aeriană în acest moment pentru ca avem în acest moment avioanele F16 de la achiziția veche, cumpărate din Portugalia, și de asemenea cum ati vazut si in presa, avem un puternic detasament de apărarea antiaeriană la Mihail Kogălnioceanu și la Câmpia Turzii, unde avem in acest moment 22 de avioane operate de forțe NATO. deci avem un numar suficient pt a face toate misiunile de poliție aeriană pentru tot flancul estic. Avem 4 natiuni care operează în acest moment: SUA, Marea Britanie, Germania si am avut ITALIA. Avem 300 de militari straini care opereaza aceasta flota NATO. Ne-am gândit în primul rând la siguranta piloților. Sigur că aceste MIG-uri au fost modernizate de cateva ori, ele mai au resurse de zbor majoritatea dintre ele, dar în acest moment o analiza strategica a Marelui Stat Major a arătat ca ne permitem, în acest moment, să ne oprim din operatiunile de politie aeriană. Ne-am gândit în primul rând la siguranţa piloţilor”, a mai spus Dîncu.
Potrivit ministrului, ar fi vorba despre 26 de aparate de zbor de acest tip pe inventar care vor trece în conservare.
Ultima tragedie cu un MIG-21 LanceR în 2 martie 2022
Avioanele MIG 21 LancerMIG 21 Lancer au fost implicate de-a lungul timpului într-un număr relativ mare de incidente, ultimul încheindu-se tragic în 2 martie, anul acesta cu decesul pilotului de doar 31 de ani. Un episod similar s-a petrecut pe 20 aprilie 2021, când un MiG-21 LanceR a căzut în județul Mureș. Atunci, pilotul a reușit să se catapulteze, și a supraviețuit. În 2018, la Fetești, o aeronava aparținând Bazei 86 Borcea s-a prabusit iar pilotul nu a supraviețuit. Și în 2017 a avut loc un accident cu un aparat de același tip, dar seria neagră a incidentelor este mult mai lungă.
Sursa foto: wikipedia










