Ample forțe de poliție din Maramureș sunt implicate în scotocirea împrejurimilor comunei Bogdan Vodă în căutarea șoferului unei mașini înmatriculate în Bistrița-Năsăud care a lovit în această dimineață o femeie, pe care a abandonat-o în stradă. Șoferul și-a continuat drumul fără să oprească, mașina condusă de acesta fiind descoperită, abandonată, patru ore mai târziu într-o zonă greu accesibilă.
Potrivit IJP Maramureș accidentul s-ar fi produs joi, 28 iulie, în jurul orei 07.58, pe DJ 186 în localitatea Bogdan Voda (nn. cam la 30 de kilometri de Romuli-BN) polițiștii din Bogdan Vodă. Polițiștii au constat că autoturismul, despre care martorii au relatat ca e înmatriculat în Bistrița-Năsăud,, condus dinspre comuna Dragomirești înspre Șieu, a pătruns pe contrasens și a accidentat o femeie de 80 de ani din localitate, care se deplasa pe marginea din partea stânga a sensului de mers al autovehiculului, după care a plecat în trombă. Victima a fost transportată cu un echipaj S.M.U.R.D. la Spitalul municipal Sighetu Marmației, ulterior fiind transferată la Spitalul județean de urgență Constantin Opriș Baia Mare, unde a decedat în cursul zilei de astăzi.
Potrivit comunicatului IPJ Maramures polițiștii au gasit masina implicată în accident, în jurul orei 12.00, în locul numit Dumbrăvița, într-o zonă greu accesibilă de pe raza localității Ieud. Amplă acțiune de căutarea a șoferului continuă, inclusiv cu un elicopter MAI potrivit presei maramureșene, zona în care se presupune ca ar fi ajuns fiind una de munte, greu accesibilă.