Municipalitatea anunță începând de luni, 29 august noi modificări ale traseelor transportului urban de călători după ce Bulevardul Decebal, una din axele principale de transport a fost blocat pe cea mai mare parte de șantierul de reabilitare și reconfigurare a traficului.
O mare parte din liniile de transport se muta pe străduța paralelă cu Bulevardul Decebal, din apropierea căii ferate, Arțarilor, o stradă pe care se circula greu și până acum la orele vârfului de trafic. Tot aici se mută, provizoriu și stațiile de autobuz, așa că vor fi două perechi de stații funcționale de luni, 29 august.
O pereche de stații, adică si pe o parte a drumului si pe cealaltă au fost amenajate în spatele magazinului Carrefour-(fost Billa) în locul parcării magazinului, respectiv pe locul de staționare al taximetrelor (foto).
O a doua pereche de stații amenajată pe Arțarilor a fost fixată după intersecție, în spatele pieței Decebal. Ambele au marcaje galbene.
Alte două stații provizorii au fost amenajate pe Bulevardul Andrei Mureșanu, în zona magazinului LIDL, în timp ce pe strada Gării față în față cu Policlinica va fi o altă stație provizorie.
Pe unde circulă autobuzele după devierea traficului?
Potrivit municipalității autobuzele Transmixtului, operatorul de transport urban vor circula de luni pe urmatoarele trasee provizorii:
– Linia 1 Tur: Bulevardul Independenței – strada Gării – strada Arțarilor – strada Ioan Slavici – strada Andrei Mureșanu – strada Năsăudului – urmând traseul normal al liniei 1.
– Linia 1 Retur: Strada Ștefan cel Mare (spre Podul Jelnei) – strada Avram Iancu – strada Năsăudului – strada Andrei Mureșanu – strada Ioan Slavici – strada Arțarilor – strada Gării – Bulevardul Independenței – urmând in continuare traseul normal al liniei 1.
– Linia 5 Tur/Retur: Traseul va fi deviat de pe strada Cuza Voda pe strada Ioan Slavici – strada Eroilor, urmând traseul normal al liniei 5.
– Linia 7, 9, 14 Tur/Retur: traseul va fi deviat de pe Bulevardul Decebal pe strada Arțarilor – strada Ioan Slavici – strada Andrei Mureșanu – strada Năsăudului – urmând traseul normal al liniilor 7, 9, 14.
”Toate stațiile nou amplasate sunt marcate pe acostament cu vopsea galbenă (marcaj provizoriu) și indicatoare rutiere. Orele de plecare din capetele de traseu nu se vor modifica, recuperarea eventualelor întârzieri se va face in timpul efectuării traseului” informează Primaria Bistrița .