Fostul prefect de Bistrița-Năsăud, Grigore Rusu a decedat aseară în locuința sa. Potrivit surselor Bistrița Express, fostului politician, de 80 de ani, i s-ar fi făcut rău, iar decesul ar fi survenit pe fondul unor afecțiuni cardiace.
Grigore Rusu a ajuns prefect la finalul anului 2000 și a fost demis în februarie 2002 de Octavian Cozmâncă, după declarații controversate la adresa conducerii filialei Bistrița-Năsăud a PSD. De altfel Grigore Rusu era cunoscut pentru declarațiile sale ”colorate” atât din timpul cât a fost prefect, cât și din funcțiile de la fosta Direcție a Muncii, pe care a condus-o mai mulți ani. În 1997 când a fost îndepărtat din funcția de director de conducerea CDR, angajații Direcției Muncii au protestat în strada, inclusiv în fața prefecturii pentru directorul lor. Grigore Rusu a fost și președinte de partid. Înainte să ajungă prefect, Grigore Rusu a fost președintele PSDR, partid care a fuzionat cu PDSR pentru a forma PSD-ul de astăzi. De altfel adjunctul său din PSDR, Radu Moldovan, a devenit, grație fuziunii, președinte executiv la noul PSD Bistrița-Năsăud, câțiva ani mai târziu reușind să câștige funcția de președinte după ce l-a îndepărtat pe Viorel Pupeză.
Grigore Rusu a fost și proprietarul unui restaurant faimos în anii 90, Terasa Parc, pe un teren generos din zona Parcului Municipal, proprietate vândută abia în 2019 după un o lungă perioada de închidere și un incendiu.









