Un festival al toamnei i-a pus la treabă pe copii, familiile lor și profesorii dintr-o școală de pe Valea Bârgăului. Cum au petrecut înainte de intrarea în mini-vacanță

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Profesorii unei unități de învățământ de pe Valea Bârgăului a găsit o modalitate inedită de aduce familiile elevilor aproape de viața din școală. Un festival al toamnei în care gospodinele familiilor au fost invitate alături de copii sa-și etaleze bucate tradiționale și sănătoase, totul încheiat cu jurizare, a fost modul în care școala din Mureșenii Bârgăului a ales să-și marcheze finalul cursurilor și intrarea în minivacanță.

Relația dintre școală și familii se sudează de minune mai bine prin astfel de activități, spun învățătorii și profesorii școlii, care vorbesc despre o seara cu totul specială petrecută ca într-o comunitate unită.

Mame și bunici ajutate de copii și de profesori și învățătoare au încărcat mesele cu ce au mai bun în rețetarul familiei: farfurii cu mâncăruri tradiționale, sănătoase, din “cămara bunicii”, o “gustare bio”, pe care o găsim doar la țară, unde tot ceea ce natura oferă este conservat și preparat în delicii culinare, spun organizatorii. ”Juriul a avut o misiune deloc ușoară fiind nevoit a puncta  atât mesele îmbelșugate cât și modul în care acestea au fost prezentate, dar și momentele artistice susținute de fiecare clasă, precum și cel mai frumos coș al toamnei” transmit reprezentanții Scolii din Mureșenii Bârgăului (comuna Tiha Bârgăului).

Sufletul Festivalului Toamnei, ținut în Căminul Cultural, la care au participat elevii școlii gimnaziale și  preșcolarii Grădiniței nr.1 din Mureșeni, a fost învățătoarea Maria Cotuțiu, soția preotului localității.  ”Atmosfera a fost una care ne-a reunit sufletește, care ne-a făcut să ne redescoperim, copii și oameni maturi, care să ne reamintească ce frumusețe și bogăție ne poate oferi natura, fără a cere în schimb decât să o protejăm, pentru a trăi frumos și sănătos.   Elevii s-au întrecut în bucuria de a îmbrăca ia tradițională, de a arăta că a învăța nu înseamnă doar ore de curs, ci și astfel de activități care le pun pe chip doar zâmbete” au mărturisit organizatorii, care promit să continue festivalul și cu alte ediții. În sală alături de copii au fost și invitații, prinși și ei în juriu: inspectoarele școlare Elena Cîmpan Elena și Marioara Felicia Bozga, Vasile Șut, primarul comunei  Tiha-Bârgăului.

Foto: Scoala Gimnazială Tiha Bârgăului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa