Pârtia mică de schi de pe Dealul Cocoș din Bistrița este pregătită să se deschidă accesului public, vineri, 10 februarie, prima data în acest sezon de iarnă, fără zăpadă
Reprezentanții pârtiei municipale au anunțat că se poate ajunge în zonă și prin intermediul mijloacelor de transport în comun Linia 16, care are traseul B-dul General Grigore Bălan – strada Avram Iancu-strada Ghinzii-strada Valea Ghinzii -Sala Polivalenta Unirea- pârtia de schi Cocoș, în condițiile în care autobuzul circulă din 30 în 30 de minute.
Prețul unui bilet de acces este de 30 de lei pentru adulți și 20 de lei pentru copiii de la 6 ani în sus, studenți dar si pentru seniorii peste 65 de ani.
Deocamdata municipalitatea nu a anuntat când se va deschide pârtia mare, destinată schiorilor.









