Liceul Tehnologic din Lechința este parte a unui proiect Erasmus+ dedicat educației integrate a copiilor cu nevoi speciale în învățământul preșcolar alaturi de patru parteneri din Grecia, Italia , Turcia și Bulgaria inițiat deInstitutul Compresivo Don Roberto Angeli, din Livorno, Italia, intitulat ”We are a big family” . În cadrul proiectului, aflat la finalul etapei de mobilitate și în care participă cu activitățile gradiniței, Liceul Tehnologic si-a prezentat partenerilor modul în care încurajeaza integrarea micuților în situație de risc sau cu nevoi speciale.
”Scopul acestui proiect vizează incluziunea și diversitatea privind toate aspectele educaționale, crearea unui mediu favorabil în vederea integrării optime a copiilor și îmbunătățirea procesului educativ în instituțiile preșcolare de învățământ, schimbul de experiență și de bune practici dintre parteneri punând bazele dezvoltării profesionale a cadrelor didactice. Fiecare țară și-a prezentat sistemele și metodele prin care se încearcă incluziunea copiilor cu nevoi speciale, sau aflați în situații dificile, fie din cauza unor dizabilități fizice sau mentale, fie a problemelor de ordin economic-social, etnic, sau familial” informează un comunicat de presă al Liceului Tehnologic Lechința.
Activitățile din Proiectul Erasmus+ s-au adresat atât cadrelor didactice în scop dezvoltării profesionale dar au avut un impact direct și asupra preșcolarilor implicați, datorită inclusiv accentului pe diversitate și multiculturalism, pe toleranță, acceptare și drepturi egale pentru toți copiii la educație.




Informație de context: Proiectul ”Suntem o familie mare- educație incluzivă în instituțiile preșcolare” are o valoare de 60.000 de euro, esre finanțat prin Erasmus+, programul Uniunii Europene în domeniile educație, formare profesională, tineret și sport, a fost derulat de Instituto Compresivo Don Roberto Angeli, din Livorno- Italia, în colaborare cu partenerii Dora Gabe Kindergarden din Sandanski- Bulgaria, 2nd Kindergarden of Penia din Atena- Grecia, Mezitli Anaokulu din Mersin- Turcia și bineînțeles Liceul Tehnologic Lechința, care a reprezentat România.
Echipa de proiect a Liceului Tehnologic Lechința a avut 5 reprezentanți, coordonator de proiect fiind prof. Tincuța-Ionela Barar, alături de colegele profesoare Camelia Florian, director adjunct al Liceului Tehnologic Lechința, Oana Raluca Baciu, director al Liceului Tehnologic Lechința, Laura Maria Greab și Lavinia Gabriela Matei, educatoare în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit ”Maria” din Lechința.










