Accident într-o fântână: tată și fiu la un pas de moarte după ce au rămas fără oxigen într-o fântână. Fiul e în stare gravă

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Săparea unei fântâni adânci de 10 metri  în Pinticu Tecii era cât pe ce să le fie fatală unui tată și fiului său de 29 de ani. Ambii au fost scoși astăzi de apropiați din fântâna unde rămăseseră fără oxigen, iar fiul care a intrat sa-si salveze tatăl, era inconstient. Primul echipaj de ambulanță a început împreună cu o polițistă în misiune primele manevre de resuscitare ale tânărului. Ulterior medicul de pe Ambulanța de Terapie Intensivă, sosit la fața locului  l-a intubat pe tânăr și i-au acordat primul ajutor tatălui de 60 de ani, după care  i-au transportat pe amândoi la Spitalul de Urgență. 

La intervenție au ajuns primii echipajul unei ambulanțe care fusese trimis la un alt pacient în Pintic. Ei sunt și cei care au stabilizat ambele victime.  ”Echipajul B 2 al Ambulanție in timp ce derula o misiune medicală în loc.Pintic (com.Teaca) a fost redirecționat la o solicitare care semnala o accidentare la o fântână, din care ar fi rezultat două persoane inconștiente (tată și fiu, de 58, respectiv 29 ani). În sprijinul echipajului aflat la fața locului a fost alocat SVSU Teaca, 2 echipaje de pompieri cu echipamente specifice si două ambulante SMURD (EPA si TIM) din Bistrita.” a  precizat Serviciul de Ambulanță BN

După sosirea echipajelor SMURD pacienții au fost preluați de către acestea, fiind continuate măsurile de stabilizare a celor două victime tată și fiu.

Curățarea fântânile de adâncime este riscantă, iar cei care intervin pot rămâne fără oxigen. Au fost cazuri în țara în care în asemenea fântâni și-au pierdut viața chiar și trei persoane. Anul trecut în Vrancea au murit trei barbați, membrii aceleiasi familii, asfixiați pe când lucrau la o fântână adâncă de 15 metri.

UPDATE Poliția a anunțat că cercetează circumstanțele în care s-a produs incidentul și că au deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă. Poliția a postat și un film pe canalul de youtube în care se poate vedea în cele cateva secunde cum o polițistă îi face tânărului manevrele de compresie toracică asistat de o asistență de pe Ambulanță:

Potrivit IPJ polițiștii care au ajuns primii la fața locului au sprijinit localnicii pentru a-i scoate din fântână pe cei doi, dar și la manevrele de resuscitare până când a ajuns prima ambulanță la fața locului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa