Un motociclist și-a pierdut viața după ce s-a izbit de sensul giratoriu din Calea Moldovei în jurul miezului nopții. Tânărul, care a murit la spital nu avea permis pentru motocicletă

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Accident dramatic duminică noaptea în sensul Giratoriu din Calea Moldovei, Bistrița: un motociclist a intrat cu motocicleta în coliziune cu amenajarea de beton a sensului, după care a fost proiectat pe acostamentul părții carosabile. Tânărul de 37 de ani, extrem de grav rănit a murit  în cursul nopții la Spitalul Județean de Urgență. Victima se urcase pe motocicletă fără să aibă permis de conducere pentru motociclete, iar cel de categoria B îi era suspendat

Polițiștii susțin că  bărbatul de 37 de ani, din Bistrița în timp ce conducea o motocicletă pe direcția Bistrița către Unirea a intrat în coliziune cu  sensul giratoriu, fiind ulterior proiectat pe acostamentul părții carosabile. A fost resuscitat la fața locului, însă avea tot corpul zdrobit: ”La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a fost adus ieri, la ora 23.46, un bărbat de 37 de ani, în stare critică, politraumatizat în urma unui accident rutier, în șoc hemoragic, prezentând: stop cardio-respirator resuscitat, traumatism craniocerebral sever, traumatism craniofacial, hemopneumotorace bilateral drenat, leziune hepatică, plagă penetrantă intraabdominală, fractură de femur drept, fractură deschisă la tibia dreaptă.
Din păcate, cu toate eforturile depuse de medici, din cauza leziunilor grave suferite, pacientul a decedat” a transmis dimineață Spitalul Județean de Urgență prin purtătorul de cuvânt, Camelia Strungariu.

Ulterior polițiștii au stabilit că motociclistul avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat iar pentru motociclete nici nu a deținut permis.

Foto: ilustrativa

 

 

 

Sursa foto: Stiri din județul Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa