Trimis după gratii 30 de zile după ce și-a băgat partenera în spital

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Fără îngăduință pentru violența în familie: un individ de 64 de ani din Bistrița-Bârgăului, care și-a agresat partenera de viață în locuința lor, a fost trimis de judecatori în arest preventiv, pentru 30 de zile. Femeia a avut nevoie de spitalizare după bătaia administrată de concubinul agresor.

Sesizarea cazului s-a făcut printr-un apel la 112 făcut noaptea trecută : ”în jurul orei 20.15, bărbatul, în timp ce se afla la
domiciliul său din Bistrița Bârgăului împreună cu concubina sa cu care locuia ar fi agresat-o fizic pe aceasta. În urma leziunilor, femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale
” au transmis polițiștii.

În aceeași noapte bărbatul a fost reținut și si-a petrecut noaptea la poliție: ”La data de 3 decembrie a.c., începând cu ora 01.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 64 de ani din Bistrița Bârgăului, cercetat pentru violență în familie” a precizat IPJ într-un comunicat de presă.

Agresorul a ajuns în aceasta după amiază în fața procurorilor iar jurul orelor 16, 30 a ajuns în fața magistratului de drepturi si libertăți a Judecatoriei Bistrița care la ora 17,15 s-a pronunțat si a decis în favoarea celei mai dure măsuri preventive, arestul pentru 30 de zile:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa