Organizația Femeilor Liberale Bistrița-Năsăud a dedicat anul acesta evenimentul caritabil tradițional din preajma Crăciunului Centrului de resurse și referință în autism “Micul Prinț”. Licitația caritabilă organizata în cadru evenimentului programat pentru vineri, 22 decembrie va colecta donații pentru dotarea unei săli de terapie senzorială pentru copiii care primesc asistență terapeutică la ” Micul Prinț” a anunțat presedinta OFL, deputata Diana Morar.
În cadrul evenimentului vor fi licitate coșurile cu produse tradiționale de Crăciun pregatite de doamnele de a PNL și de alți invitați, iar fondurile obținute vor fi direcționate pentru achiziția de la Centrul dedicat terapiei copiilor cu autism: ”Pe 22 decembrie, orele 15:00, ne reunim la Hotel Metropolis, toți cei care credem în magia Crăciunului și a faptelor bune pe care le putem face împreună. Vom licita coșuri cu produse tradiționale pregătite de doamnele liberale și de alți invitați surpriză, iar sumele licitate vor susține dotarea unei săli de terapie senzorială pentru cei 60 de copii cu autism din cadrul Centrului de resurse și referință în autism “Micul Prinț”
Invitatul special al evenimentului este chiar Eduard Dragu Sălăgean, miracolul care a ajuns în finala Românii au talent și care a scris povestea Centrului Micul Prinț într-un mod care ne inspiră în fiecare zi. ”Sala de terapie senzorială pe care o vom dota împreună înseamnă mai mult decât aceste cuvinte pot cuprinde. Este un spațiu în care fiecare sunet, fiecare lumină și fiecare senzație sunt create cu grijă și intenție, pentru a stimula și încuraja dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil.Este un proiect de suflet prin care cele două lumi, a lor și a noastră, pot deveni mult mai conectate. Și pentru care echipa OFL a pus mult suflet și multă energie. Cu inima deschisă, vă așteptăm să ne fiți alături!” a transmis Diana Morar.









