Sorin Hognogi, primarul comunei Spermezeu, trimis în judecată de DNA la începutul anului 2023, a anunțat aseară într-un live pe facebook că intenționează să candideze pentru un nou mandat anul acesta și că nu crede că procesul îi va afecta dreptul de a candida. Hognogi a mai spus că ar dori să candideze în continuare din partea PNL, dacă partidul i-o va permite, însă că are opțiuni și în situația în care liberalii nu vor accepta.
Hognogi a rămas miercuri seara mai bine de două ore în live, timp în care a vorbit despre multe alte probleme, majoritatea de gospodărire a comunei, dar a solicitat si strângeri de fonduri pentru un caz medical, o tânără din comuna Tarlisua, bolnavă de cancer.
Sorin Hognogi este singurul primar din Bistrița-Năsăud trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție, însă procesul în primă instanță, care are mai bine de un an vechime, bate pasul pe loc. În intervenția live de pe facebook Sorin Hognogi și-a exprimat speranța că va reuși să convingă instanța că nu se face vinovat de faptele de care îl acuză procurorii DNA.
Cauza amanată de două ori
Potrivit portalului Tribunalului BN cauza acestuia a fost amânată, inclusiv din cauza protestului judecătorilor, urmând sa aibă un termen nou în 24 februarie 2024. Chiar dacă anul acesta se va da o sentință, aceasta va fi doar în primă instanță, atacabilă cu recurs și apel, așa că Hognogi nu avea probleme sa candideze din punct de vedere legal, indiferent ce vor hotărî judecătorii.
De ce a fost trimis în judecată primarul din Spermezeu?
Hognogi a fost trimis în judecată alături de un referent din Primărie, Marian Mîzgan, beneficiarul unei subvenții bazată pe acte emise de primarie considerate false, (”documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată”). Primarul Sorin Hognogi e acuzat de DNA de instigare. În proces mai e implicat un alt angajat din Primăria Spermezeu, inspector principal, Ioan Vasile Șoș care este acuzat de complicitate la aceleași fapte.
Potrivit rechizitoriului procurorii susțin că faptele s-ar fi produs de-a lungul a 4 ani, 2018-2022, iar prejudiciul pentru care APIA s-a constituit parte civilă depășește 260 de mii. ”În perioada 2018-2022, inculpatul Mizgan Marian-Constantin, la instigarea primarului Hognogi Sorin și cu complicitatea inculpatului Șoș Ioan-Vasile, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și inexacte (adeverințe) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. Prin aceste demersuri, inculpatul ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 268.721 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii” a informat în urmă cu un an, în 5 ianuarie 2023, DNA.
Cu o lună înainte însă, tot pe facebook, Hognogi a anunțat într-un live că va fi trimis în judecată de DNA.
Sursa foto: printscreen facebook Sorin Hognogi