Deputatul Diana Morar a explicat într-o postare pe facebook de ce liberalii cred că cea mai bună variantă pentru anul de cinci ori electoral este comasarea. PNL susține comasarea alegerilor locale cu primul tur al prezidențialelor care sa aibă loc în septembrie 2024
”Așa cum am mai exprimat public, Partidul Național Liberal susține comasarea alegerilor de anul acesta. Am vorbit de mai multe ori despre avantajele unei asemenea decizii, care presupun organizarea a cinci tururi de scrutin, nu doar din punct de vedere bugetar (cheltuieli mai mici), ci și din punct de vedere al prezentei la vot (crește criteriul reprezentativității prin prezenta crescută la vot) și al organizării mult mai eficiente (eliminarea blocajului administrativ timp de peste 6 luni cu impact direct pentru prefecturi, școli, instanțe, ordine publică, etc)” a explicat pe facebook Diana Morar..
Deputatul PNL spune că o soluție simplificată ar face mai ușoară guvernarae într-un an extrem de încărcat: ”Să nu uităm că țara trebuie guvernată responsabil în paralel cu organizarea alegerilor. Orice simplificare aduce avantaje pe orizontală și pe verticală, din toate perspectivele. Vom susține și vom argumenta partenerilor de coaliție această abordare și sunt sigură că vom găsi împreună cea mai bună soluție de comasare, pentru asigurarea unui proces electoral democratic și constituțional.”
Diana Morar vorbește și despre nevoie rapidă a luării unei decizii: ”Sper ca această decizie să fie luată rapid, pentru a avea atât un calendar predictibil, cât și o direcție clară pentru anul care tocmai a început.