Piesa ”La câţiva oameni distanţă de tine”, producția Centrului Cultural Municipal se joacă zilele acestea la Teatrul Național

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Spectacolul de teatru ”La câţiva oameni distanţă de tine” producție a Centrului Cultural Municipal ” George Coșbuc  după un text de Dan Coman şi în regia lui Radu Afrim, un parteneriat cu Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, se va juca pe prestigioasa scenă a teatrului naţional bucureştean în 27, 28 ianuarie şi 4 februarie.

Centrul Cultural Municipal George Coșbuc reamintește într-un comunicat de presă că piesa de teatru a avut succes încă de la reprezentațiile de la Bistrița, unde s-a jucat cu casa închisă: ”Cu o distribuţie excepţională (Marius Manole, Mirela Oprișor, Marius Bodochi, Natalia Călin, Ștefan Iancu, Flavia Giurgiu) şi o scenografie remarcabilă realizată de Sabina şi Bianca Veşteman, piesa de teatru a avut premiera absolută în vară la Bistriţa.  S-au jucat apoi încă patru reprezentaţii sold out în oraşul nostru şi nenumărate altele în ţară cu un succes extraordinar la public şi critica de specialitate (Cluj, Iaşi, Craiova, Arad, Oradea, Timişoara, Braşov) ” a precizat Centrul Cultural Municipal.

Proiecte asemănătoare și pentru 2024

”După Gala UNITER din 2022, când Bistriţa a fost centrul lumii teatrale româneşti, ne bucură ca Teatrul Municipal din cadrul Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” realizează producţii cu un asemenea impact naţional” a precizat conducerea CCM, care a promis că nu se va opri la producția acestei piesei:

Anul 2024 va aduce de asemenea noi producţii teatrale cu artişti şi regizori importanţi şi va consolida calea dreaptă către un teatru de stat la Bistriţa! Mulţumim Primăriei Municipiului Bistriţa şi publicului bistriţean că sunt alături de noi şi le urăm succes actorilor şi regizorului Radu Afrim la reprezentaţiile de pe scena teatrului naţional bucureştean”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa