Ursul pentru care a fost transmis mesajul RoAlert noaptea trecută bistrițenilor care locuiesc în apropierea Pasarelei de pe DN 17, a fost alungat de jandarmi.
Operațiunea ar fi durat două ore, a anunțat în această dimineață Inspectoratul Județean de Jandarmi. În octombrie anul trecut un alt urs a ajuns chiar pe străzile centrale ale orașului, fiind surprins alergand printre mașini, cu forțele de ordine pe urma lui. De data asta intervenția a decurs fără astfel de peripeții.
Joi seara un apel la 112 anunța prezența unui urs în zona pasarelei situate pe DN 17, la limita dintre cartierul Viișoara și municipiul Bistrița. Imediat
ISU Bistrița-Năsăud a transmis un mesaj prin sistemul Ro-Alert, cu recomandarea ca localnicii din zonă să-și ia măsuri de autoprotecție.
O echipa de intervenție a jandarmeriei a ajuns imediat la fața locului și a utilizat semnale acustice și luminoase, pentru a determina ursul, care se învârtea în zonă, să se îndepărteze către pădure, a informat un comunicat de presă în această dimineață (video). Echipajul de jandarmi a verificat și monitorizat și zonele apropiate, intervenția încheindu-se după aproximativ două ore, fără probleme, a mai informat comunicatul IJJ.
Sursa citată a precizat și că a fost constituită imediat și echipa de intervenție formată din reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, potrivit reglementarilor legale pentru ”aprobarea metodelor de intervenție imediată”.
Jandarmii: ” în asemenea cazuri nu interveniți singuri, sunați la 112”
Jandarmeria recomanda localnicilor ca în astfel de situații să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune viața în pericol și să sune la 112. Iar ca recomandari generale IJJ reamintește că este important ca în asemenea zone de case localnicii să își asigure animalele înainte de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător.
Filmul unei parți din intervenții:
Ce s-a întâmplat în octombrie 2023 cu un alt urs:
Prezența unui urs în Bistrița, zona Văii Ghinzii semnalată vineri seara prin RO-Alert









