Tragedie în Uriu: un septuagenar și-a ucis fiul cu lovituri de cuțit

Picture of Redactat de admin

Redactat de admin

Tragedie pe fondul consumului de alcool, în comuna bistrițeană Uriu: un tată de 73 de ani și-a ucis fiul cu lovituri de cuțit. Cei doi împărțeau aceeași locuință iar o scânteie a fost suficientă pe fondul consumului de alcool ca lucrurile să o ia razna, miercuri seara. Pentru fiul de 50 de ani, înjunghiat, ambulanțierii n-au mai putut face nimic: după o  resuscitare prelungită medicii s-au văzut nevoiți să declare decesul.

Tatăl agresor a fost reținut pentru 24 de ore în custodia polițiștilor, urmând să ajungă înfața unui judecator pentru mandat

”În seara de 5 iunie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în localitatea Uriu, un bărbat și-a înjunghiat fiul. Polițiștii Secției 5 Poliție Petru-Rareș, împreună cu cei din cadrul Poliției orașului Beclean au intervenit de urgență, iar la fața locului au identificat un bărbat de 50 de ani. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare și eforturilor depuse de echipajele medicale, acesta a decedat.

De asemenea, a fost identificat tatăl acestuia, un bărbat de 73 de ani, bănuit de comiterea faptei. După audieri, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.” Din primele date, cei doi locuiau împreună, iar agresiunea dintre ei ar fi avut loc pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool.” aprecizat poliția

În cauză a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud care efectuează cercetări cu privire la comiterea infracțiunii de omor, raportat la violență în familie, a trasnmis IPJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar putea interesa