Deputata Diana Morar va fi prezentă mâine, 16 iulie în studioul BEX TV la o nouă ediție a emisiunii-podcast de la Bistrița Express Tv : ”Politica la minut”.
Deputatul liberal care s-a implicat și a redactat toate contestațiile făcute de filială inclusiv la Biroul Electoral Central, în care a cerut renumărarea voturilor de la Bistrița, va vorbi despre demersurile sale dar și despre analiza rezultatelor la ultimele alegeri, pe care o cere cu insistență, inclusiv în spațiul public.
Diana Morar si-a arătat recent la o emisiune TV nemulțumirea față de tăcerea din filială legată de pierderea alegerilor din Bistrița, dar și a rezultatelor din județ, după pierderea mai multor primarii și a spus ca pentru a fi pregătiți pentru alegerile parlamentare e nevoie de o analiză sinceră, cu cartile pe masă. Emisiunea de la Bex TV este programată de la ora 19,00.