USR a criticat măsurile absurde prevăzute de noua Lege a pensiilor la adresa pensionarilor români care trăiesc în străinătate, stabiliți pe la copii și care sunt obligați ca de două ori pe ani sa ia drumul consulatelor României sau sa trimită documente certificate notarial că sunt în viață pentru a mai primi pensia din țara lor.
”E oficial! De-acum, toți bunicii stabiliți prin străinătate, pe la copii, trebuie să-i dovedească Guvernului Ciolacu că încă trăiesc, altfel nu primesc pensia din România. Așadar, o dată la 6 luni, bate tu niște sute bune de km până la consulat. Sau plătește un notar ca să dovedești statului român că n-ai murit” a atras atenția Uniunea Salvați România într-o postare pe facebook.
USR a precizat și că s-a opus acestei măsuri absurde încă din luna noiembrie, când Legea Pensiilor a fost dezbătută în Parlament., însă modificări legislative depuse de parlamentarii USR, inclusiv asigurarea schimbului de informații între state pe acest subiect au fost refuzate de majoritate.
Deputata USR Oana Țoiu: ”Aceleași partide care au alungat românii în străinătate acum încearcă să-i împiedice să-și primească drepturile cuvenite la pensie.”









